Sfânta Maria, cea numită Magdalena, a fost uceniţa şi mirono¬siţa lui Hristos, cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir, originară dintr-un loc numit Magdala, de unde s-a numit şi Magdalena. Ea a trăit în vremea venirii pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, şi din tinereţe ori după judecăţile neajunse ale lui Dumnezeu, ca să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, pentru că auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umblând în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileii, tămăduia toate bolile şi neputinţele din oameni, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Căci a căutat spre dânsa Domnul Cel multmilostiv, care cunoaşte toate mai înainte de facerea lor, şi a gonit dintr-însa pe acei şapte diavoli apăsători cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul, căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, ca să cunoască faptul că El este Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Din acel moment, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut uceniţă şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Său Trup! Această sfântă mironosiţă, mai mult decât toate, petrecea nedezlipită de Hristos şi de Preacurata Lui Maică, deoarece, şi în vremea răstignirii Lui, ea stătea lângă cruce, împreună cu Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu şi împreună cu celelalte femei, privind la pătimirea lui Hristos! La cea dintâi mergere a femeilor la mormânt, a venit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu împreună cu Maria Magdalena, să vadă mormân¬tul, pentru că Maica Domnului, pătimind durere ca o maică mai mult decât toţi, n-a putut să rabde până ce se vor pregăti şi celelalte mironosiţe, dar, aflând-o pe Maria Magdalena împreună alergătoare şi întocmai ca dânsa cu sârguinţa, cu durerea şi dorinţa, au venit îndată după miezul nopţii la mormânt, nu cu aromate, că nu îngăduia vremea, ci numai să vadă mormântul. Şi apropiindu-se ele de mormânt, îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a răsturnat piatra de pe mormânt şi a stat deasupra ei. Şi răspunzând îngerul, a zis către femei: „Nu vă temeţi, ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut Domnul şi, degrab mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi”! Pentru acestea, Maria Magdalena, arzând cu duhul de dragostea ce o avea către Dascălul şi Binefăcătorul său şi fiind plină de cuget dumnezeiesc, s-a dus singură a treia oară la mormânt, iarăşi de dimineaţă, şi aflând piatra luată de pe el, s-a întors la ucenici, a alergat la Simon Petru şi la Ioan, căci s-au pornit aceşti doi ucenici la mormânt, dar le-a urmat lor şi această minunată femeie. După ce s-au dus Petru şi Ioan, Maria Magdalena s-a aplecat iar în mormânt şi a văzut doi îngeri îmbrăcaţi în veşminte albe, care au întrebat-o: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a răspuns: „Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus”. Apoi, venind acolo Domnul şi văzându-L îngerii, s-au sculat înaintea Lui, iar ea, a zis către Dânsul: „Doamne, dacă L-ai luat Tu, spune-mi unde L-ai pus pe El, că eu îl voi lua!”. Deci, Maria Magdalena, încredinţându-se desăvârşit despre Învierea Domnului prin a treia vedere a lui Dumnezeu şi mărturisind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi că i-a zis cele ce s-au spus mai sus, nu s-a mai îndoit, pentru că aşa a fost de sârguitoare pentru adeverirea învierii lui Hristos, încât numai ea a mers de patru ori la mormântul Lui şi, după a patra întoarcere de la Mormânt, a rămas lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, slujindu-i ei nu ca unei maici a Dascălului şi a Binefăcătorului ei, ci ca unei Maici a însuşi Fiului lui Dumnezeu. După înălţarea Lui la ceruri, a ieşit şi ea, ca un apostol, la propovăduire şi, străbătând prin multe ţări, a binevestit pe Hristos tuturor popoarelor, iar pe mulţi i-a adus la cunoştinţa de Dumnezeu, ca şi Sfinţii Apostoli. Apoi, a mers la Roma şi a stat şi înaintea Cezarului Tiberiu, pe care l-a tămăduit, fiind bolnav de un ochi. Povestindu-i toate cele despre Hristos, l-a făcut pe împărat să creadă în Domnul, de aceea Tiberiu s-a pornit cu urgie împotriva lui Pilat şi împotriva arhiereilor şi i-a pedepsit, după faptele lor. După aceasta, ea a plecat din Roma şi s-a dus în Efes, la Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu, iar, acolo, slujind apostoleşte la mântuirea oamenilor, prin fericita adormire s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată de către Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu. Mai târziu, împărăţind peste greci, preaînţeleptul Leon a adus în Constantinopol cinstitele moaşte ale Sfintei Maria Magdalena şi le-a pus în mănăstirea Sfântului Lazăr, pe care o zidise el, unde se săvârşeşte prăznuirea pomenirii ei, întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi de viaţă Făcătorul Lui Duh! HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Magdalena FĂINIŞI, preoteasă, prof. Liceul Tehnologic Turceni
