Sfânta Liturghie la Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba -Jiu, Gorj

418

După Duminica Rusaliilor și după ce am sărbătorit Pogorârea Sfântului Duh, luni, 9 iunie 2014, în ziua în care Biserica noastră dreptmăritoare a prăznuit Sărbătoarea Sfintei Treimi, în altarul de vară al Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, în prezența a peste 250 de credincioși veniți din județ și din țară, a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit, Ioachim Pârvulescu, exarhul mănăstirilor din Gorj și Starețul Mănăstirii Lainici, ajutat de un sobor de 20 de preoți.

“Întâlnirea cu dumnezeiasca Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”
manastirea stramba1În acordurile psaltice ale unui cor de la catedrala mitropolitană din Craiova, pelerini de toate vârstele, copii și tineri, bărbați și femei, au venit pentru a se ruga Lui Dumnezeu și pentru a afla neasemuita frumusețe a unei liniști chinoviale care ne îndeamnă la reflecție, mai ales că în cuvântul de aleasă evocare a sărbătorii praznicului acestei zile, Preacuviosul exarh Ioachim a subliniat faptul că: “Întâlnirea cu dumnezeiasca Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la care noi ne rugăm întotdeauna cu smerenie, ne poartă cu mintea și cu sufletul, așa cum se cuvine, la Maica Domnului, care este cea de-a patra, după Sfânta Treime și la care noi ne rugăm cu toți sfinții din cer, cu toți îngerii”!
Tocmai de aceea, noi trebuie să fim educați asupra modului cum trebuie să ne rugăm în așa fel încât să fim ascultați de Tatăl Cel Ceresc!

“Preasfânta Treime este dincolo de fizic și metafizic”
manastirea stramba2Preacuviosul stareț Ioachim a atras atenția că întotdeauna, când venim la biserică, să nu ne gândim că suntem copleșiți de oboseala treburilor casnice sau a grijilor celor cu serviciu sau fără serviciu, ci, în liniște să trăim fiorul credinței, pentru că e mult mai important să avem ascultare la cuvântul rugăciunii, să ne transpunem în starea de rugăciune prin comuniunea cu Dumnezeu! Fiecare vrem să fim noi înșine, iar prin aceasta, cât mai aproape de Dumnezeu, dar avem nevoie să ne adâncim cu sufletul în transcendența divină, pentru că în termeni filosofici, imanența înseamnă ceea ce este pământesc, imediatul, fizicul din jurul nostru, pe când transcendența este ceea ce aflăm dincolo de fizicul perceptibil, pe care îl descoperim ca expresie a metafizicului. “Ei, bine, a încheiat Părintele Arhimandrit Ioachim, Preasfânta Treime este dincolo de fizic și metafizic, adică ne conduce la ceea ce înseamnă imanent și transcendent! De aceea, devine foarte greu să se deslușească marea profunzime spirituală a Sfintei Treimi prin logica noastră omenească, limitată și finită, în condițiile în care dumnezeirea este infinită”!
După ce a fost săvârșită slujba de pomenire a celor care s-au ostenit și s-au nevoit la zidirea și la înfrumusețarea sfintei biserici a mănăstirii, Maica Stareță Stavrofora Marina Gligor a invitat oaspeții să preguste bucatele pregătite prin grija măicuțelor din Mănăstirea «Sfânta Treime» și de la alte trei mănăstiri din Județul Gorj!
Profesor, Vasile Gogonea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here