În ziua de 10 noiembrie 2024, în Duminica a 25-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a săvârșit slujba de resfințire a Bisericii cu hramul «Sf. Proroc Ilie Tesviteanul» din Parohia Sadu I, Protoieria Târgu-Jiu Nord şi a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor ales de preoți și diaconi din care au făcut parte: Preacucernicul Părinte Achim George Daniel, consilier metropolitan, Preacucernicul Părinte Protoiereu Marian Mărăcine, Preacuviosul Irodion, stareţul Mănăstirii Vişina şi preoţii de parohie: Neofit Cătălin Stănciulescu, inspector şcolar (Sf. Arhangheli Voievozi Mihail şi Gavriil), Vătafu Ştefan (Sadu II), Mirulescu Dumitru (Sadu II), Pupăză Viorel (Porceni), Cotoi Nicolae (Bumbeşti-Jiu), Corban Romario (Curtişoara), Luben Constantin (Bârleşti) şi alţii. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie» din Craiova. În cadrul slujbei liturgice a fost hirotonit Părintele ierodiacon Atanasie Bîrcină, ca ieromonah pe seama Sfintei Mănăstiri «Vișina», din județul Gorj. Pentru activitatea pastoral-misionară şi practic-administrativă, părintele paroh Dumitru Cătălin Croitoru și părintele slujitor Sorin Constantin Găman au primit rangul bisericesc de iconom, iar, pentru implicarea deosebită şi pentru contribuţia la restaurarea şi înfrumuseţarea sfântului lăcaş au primit gramate chiriarhale de mulțumire: Bobaru Constantin, primarul orașului Bumbești-Jiu, Tantan Viorel-Petre, Baldovin Mihai, Gusu Solomon, epitrop Filip Nicolae, Cimpu Ion, Nistorescu Narcis-Augustin, Firizoiu Ion și Păsărin Romeo, gramatele fiind citite de către Părintele Protoiereu Marian Mărăcine, care a spus cu emoţie: ,,A fost dorinţa mea ca să avem «botezarea» acestei sfinte biserici, pentru că nu cunoaştem în istoria vechii biserici, construită din 1945, să se fi săvârşit vreodată vreo slujbă în acest sfânt lăcaş! E biserica de care mă leagă multe şi frumoase amintiri”, iar, Preot Paroh Cătălin Dumitru Croitoru a spus pe scurt: ,,Mulţumim lui Dumnezeu şi Maicii Domnului că după marea strădanie a noastră şi a enoriaşilor noştri care au fost alături de noi, cu timp şi fără timp, am finalizat lucrările de înfrumuseţare ale acestei sfinte biserici! Mulţumiri Mitropolitului şi protopopului, enoriaşilor, domnului primar, şi să nu uităm cuvintele Sf. Ap Petru pe muntele Taborului: «Ce bine e să fim aici», iar, noi, să spunem la rândul nostru: ce bine e să fim cu toţi aici, la această sfântă sărbătoare!”. Domnul Primar Bobaru Constantin a ţinut să conchidă următoarele: ,,Înaltpreasfinţite Părnte Mitropolit, vă mulţumim că la aproape un an şi trei luni, sunteţi din nou în oraşul nostru, la un eveniment care ne adună în sfânta biserică! Să-I mulţumim lui Dumnezu că am reuşit ca să schimbăm «faţa» acestei sfinte biserici şi avem convingerea că vom fi mai aproape de sfânta biserică, unde Dumnezeu Tatăl şi Mântuitorul Iisus Hristos sunt prezenţi şi ne ajută”! Am apreciat prezenţa printre credincioşi a domnilor: prof. Popovici Laurenţiu şi a domnului Bursuc Manuel. Hrisovul bisericii atestă faptul că aceasta a fost ridicată între anii 1945-1946, de către enoriașii parohiei, îndrumați de către Pr. Damian Andrei, însă, cu timpul, sfântul lăcaș s-a degradat, astfel că în anul 1981 a fost refăcut acoperişul din tablă, a fost turnată temelia cu stâlpi de beton, iar pereții au fost îmbrăcați în placaj. Între anii 2002-2004, biserica a fost refăcută din zid, acoperită cu tablă și împodobită cu pictură în tempera și sculptură în lemn de stejar sub îndrumarea Pr. Paroh Andreoiu Ion, ajutat de către Pr. Sorin Constantin Găman, care, alături de actualul Pr. Paroh Dumitru Cătălin Croitoru, au ostenit pentru înfrumusețarea sfintei biserici!
,,De atâția ani s-a dorit ca biserica aceasta să fie de folos”!
În cuvântul de învățătură duhovnicească, ÎPS Părinte Mitropolit Irineu a început prin a spune că biserica închinată Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul se îngemănează cu istoria orașului, mai ales că: ,,De atâția ani s-a dorit ca biserica aceasta să fie de folos pentru toți cei care sunt din parohie. Au trecut ani și ani și de la o biserică de scândură, am ajuns la această biserică frumoasă, iar, bucuria zilei de astăzi, ne primește pe toți și ne bucură pe toți, cei care au trecut și cei care suntem aici! Bunul Dumnezeu pregătește pe fiecare în parte și pentru fiecare generație în parte bucuriile Sale dumnezeiești. Noi, cei de astăzi, culegem roadele ostenelilor lor, ale necazurilor și ale suferințelor lor! Cu toți în rugăciune și în Sfânta Liturghie, am ridicat rugăciuni pentru binele nostru și al tuturor. Biserica a rezistat, a rămas, a dăinuit, nu a putut să fie nicidecum biruită de cei care uneori nu au dorit să fie aici. Noi, astăzi, putem să-I mulțumim lui Dumnezeu și să mărturisim prin gândurile noastre și prin faptele noastre, că biserica este cu adevărat Casa lui Dumnezeu, pe care Tatăl a zidit-o, Fiul a întărit-o și Duhul Sfânt a sfințit-o! În această biserică modestă, dar plină de viață duhovnicească, se vor boteza copiii, se vor cununa tinerii, vom veni și ne vom spovedi și împărtăși, iar, tot aici vom merge pe ultimul drum la înmormântare ca să fim înaintea lui Dumnezeu și să primim răsplată pentru ceea ce noi am lucrat pe pământ”, a subliniat Înaltul Ierarh.
,,Iubirea față de Dumnezeu este o poruncă”!
În continuare, alesul Păstor al Eparhiei noastre a desluşit conţinutul pericopei Evanghelice din textul după Luca, despre «Pilda samarineanului milostiv», prin care a subliniat că Mântuitorul Hristos este Dumnezeul cunoscător al inimilor și al sufletelor noastre, pentru că noi suntem făcuți după planul și Voia lui Dumnezeu, iar, ca să moștenim viața cea veșnică, după răspunsul acestui învățător de Lege, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru, cu precizarea că suntem făcuți cu această calitate de a-L iubi pe Dumnezeu! Avem darul acesta de a ne iubi pe noi înșine și pe aproapele nostru, iar, această iubire, nu o învățăm la școală și nici nu o deprindem cu iscusința noastră, ci este în sinele nostru! Desigur: ,,Iubirea față de Dumnezeu este o poruncă dumnezeiască, dar această iubire trebuie să prindă în conceptul și gândirea ei și iubirea față de aproapele. Trebuie să-l iubim pe cel de lângă noi, pentru că și el este făcut după chipul lui Dumnezeu, adică, și în cel de lângă noi este Dumnezeu! Iubirea nu se mărginește, nu se limitează, ci, merge mai departe, la cel de lângă noi, pentru că Dumnezeu dorește ca toți să fim în comuniune și în iubire, așa cum ne spune: «Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii» (Ioan 13, 35). Așadar, a fi ucenic al Mântuitorului Hristos impune de la sine, că trebuie să iubim pe cel de lângă noi, iar, Dumnezeu vede această osteneală a noastră și ne răsplătește pentru că este bun și iubitor de oameni”, a concluzionat Mitropolitul Olteniei, după care a apreciat lucrările de înfrumusețare a bisericii, îndemnându-i pe cei prezenţi ca să participe la viața parohiei, împreună cu părinții slujitori, iar, ca răsplată: ,,Dumnezeu să vă ajute, să vă binecuvinteze, să vă dea multă sănătate și bucurie. Amin”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA