În Duminica 33-a după Rusalii (5 februarie 2017), pe o vreme mohorâtă și umedă, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi în frunte cu Preacuviosul Părinte Vladimir, mare eclesiarh la Catedrala Mitropolitană «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova și cu Preacucernicul Părinte protopop, Pr. Ionel Câmpeanu, în prezența credincioșilor care au înfruntat ploaia și frigul, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea «Sfânta Treime» din localitatea Strâmba-Jiu, Protopopiatul Târgu Jiu Sud, în acordurile la strană ale grupului psaltic de măicuțe din mănăstire, în frunte cu Maica Stareță Marina Gligor Stavrofora.
“Învățătura Mântuitorului Iisus Hristos are la bază o pildă, un lucru care ne dă de gândit la fiecare în parte”
În cuvântul de aleasă învățătură duhovnicească, prezentat în fața credincioșilor prezenți la slujbă, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu s-a referit la faptul că începem o perioadă de «urcuș» duhovnicesc pe scara valorilor spre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, cunoscută și sub numele de perioada «Triodului», prin slujbe care se fac cu multă stăruință, cu multă evlavie și prin rugăciune, ca să ne pregătească sufletele spre umilință, spre iertare, spre evlavie și spre iubire de Dumnezeu și de aproapele nostru. Duminica Vameșului și a Fariseului, cunoscută după Parabola pe care Mântuitorul Hristos a rostit-o înaintea Sfinților Apostoli și a celor care-L ascultau, ne învață că Mântuitorul Hristos, prin această pilduitoare lecție de viață, ne oferă și două exemple pe care lumea trebuie să le aibă în vedere, dacă vrea să se mântuiască. În primul rând, ne este prezentat exemplul Fariseului, care înaintea Lui Dumnezeu și la templu se laudă pentru faptele sale, pentru evlavia sa și pentru cele pe care le-a realizat în viața sa care se dorea smerită, potrivit legii lui Moise. De cealaltă parte, îl avem pe Vameșul care, de departe este un om mult mai smerit, un om care își recunoaște greșelile, și nici nu-și aduce aminte de vreo faptă bună s-o fi făcut înaintea Lui Dumnezeu. Mitropolitul Olteniei a spus încă de la începutul alocuțiunii sale că: “Învățătura Mântuitorului Iisus Hristos are la bază o pildă, un lucru care ne dă de gândit la fiecare în parte. Nu e vorba despre un om care să aibă un nume, pentru că este vorba despre o persoană cu anumite păcate și alta care are anumite virtuți. Mai degrabă, vameșul, care are bun simț, mai mult decât virtute. Căci, Fariseul, înaintea lui Dumnezeu își spune numai faptele bune, fără să-și aducă aminte de vreo faptă rea. Nu ne putem imagina că un om, pe pământ, are numai fapte bune, întrucât psalmistul spune: «Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea». Așadar, păcatele omului sunt în permanență în viața lui. Așa cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul, păcătuim cu mintea, păcătuim cu gândul, ispite de la lume, ispite de la diavol, ispite de la propria noastră fire. Atunci când Adam a căzut în păcat, a intrat în noi stricăciunea, a intrat în noi slăbiciunea și neputința, și după omul cel vechi, suntem cu multe greșeli înaintea Lui Dumnezeu. Deci, mintea noastră este întotdeauna biruită de gândul și de ispita diavolului. Este o slăbiciune în sufletul și în trupul nostru, care se manifestă în diferite chipuri și ia diferite forme, în așa fel încât, dacă nu avem stăpânire de sine, și nu avem o «pază» a minții și a gândurilor, întotdeauna, mintea noastră este împrăștiată și nu poate face fapte vrednice de pocăință. Știm că mai înainte ca fapta să fie realizată întrutotul, ea este zămislită în mintea noastră, prin gânduri, prin cugete, prin tot ceea facem noi. Zi și noapte, vrăjmașul nu încetează să ne dea ispitele acestea și să ne asalteze cu tot felul de gânduri rele. Sfântul Apostol Petru îl asemuiește cu leul care stă cu gura căscată și aleargă permanent, neștiind pe cine să înghită. Este cunoscută această invidie a satanei încă din paradis, din rai. El n-a putut să suporte liniștea și fericirea omului, în Grădina Edenului. De atunci, cel rău, care a ales ca soluție lupta împotriva omului și a Lui Dumnezeu, nu a încetat să-i ispitească pe creștini cu anumite gânduri, cu fapte rele, ca într-un anumit fel să «bem otrava» lui și să ne aflăm în primejdie de moarte, ca zi și noapte să ne fure sufletul și să-l arunce în focul cel veșnic”, tocmai pentru a menționa Episcopul nostru, importanța curățeniei sufletului în fața ispitelor diavolului.
“Mândria este refuzul omului de a vedea clar ceea ce se petrece în jurul său”
Chiriarhul bisericilor de parohie și de sfântă mănăstire din Gorj a adâncit, am putea spune, coordonatele moralei creștine, arătând că Mântuitorul vrea să arate că Vameșul acesta este mai bun decât Fariseul, că 
înaintea Lui Dumnezeu mândria este o urâciune, pe care trebuie să o scoatem din viața noastră. În acest sens: “Mândria este aceea care îl închide pe om față de Iubirea Lui Dumnezeu! Este ca și când am închide toate ferestrele unei camere pentru a trăi în întuneric toată viața. Dar, la întuneric, vederea ni se atrofiază, ca și alte simțuri, pentru că tot ceea este la întuneric este deformat și risipit, totul având altă înfățișare. Iadul este întunericul! Iadul este locul unde nimeni nu se poate vedea față către față! Mândria este refuzul omului de a vedea clar ceea ce se petrece în jurul său! Cel mândru nu acceptă niciodată că altul este mai bun decât el! Prin urmare, el refuză orice comparație care ar putea să-l salveze. Cine, oare, va putea fi mai bun, decât numai Dumnezeu? Pe când Vameșul, pune în evidență smerenia necesară pentru mântuire, smerenie justificată, având în vedere slăbiciunea noastră! Ce am putea noi să spunem înaintea Lui Dumnezeu, Care este perfecțiunea, desăvârșirea, Lumina, veșnicia? Noi, care suntem oameni întinați, cum am putea să spunem înaintea Lui Dumnezeu, că am avea ceva, iar vameșul săvârșește ceva pe care îl cere Dumnezeu”, a precizat Arhieria sa!
“Nu se admite în viața noastră călugărească sau mirenească ura, disprețul, dezordinea”
În încheierea cuvântului său de aleasă învățătură duhovnicească, ÎPS Părinte dr. Irineu a ținut să arate că în vremurile tulburi de astăzi, e bine să înțelegem că noi, creștinii ortodocși, avem o față care este a Mântuitorului Iisus Hristos, a Celui blând și smerit, Care ne-a arătat cum trebuie să fim, a aceluia care se întoarce, cum vom vedea Duminica viitoare, ca Fiul Risipitor, ca Sfinții Apostoli, care au fost oameni cu mintea curată, fără cotloane și fără unghere care să se ascundă după diferite împrejurări. De aceea: “Duminica de astăzi ne este de mare folos și să o așezăm la sufletul nostru, ca să continuăm în viața noastră virtuoasă și smerită, cu multă răbdare, cu multă îngăduință, cu multă perseverență, cu multă iubire! Nu se admite în viața noastră călugărească sau mirenească ura, disprețul, dezordinea, pentru că toate acestea nu sunt decât ispite ale diavolului, care ia chip în noi, după patimile pe care i le servim și le slujim! Dacă diavolul ne dă «gustarea» aceasta blestemată a mândriei, vom fi mândri ca și el! Dacă ne dă «gustarea» poftelor și a desfrânării, vom deveni pătimași ca și el! Prin urmare, în loc să luăm «culoarea» virtuții și a Lui Dumnezeu, ne «îmbrăcăm» cu întunericul, cu satana care permanent caută să ne ispitească și să ne ducă la chinul cel veșnic! Această parabolă ne ajută să mai înțelegem că ne prezintă momentul judecății, pentru că cei doi, când vin în templu, ei vin la judecată! Dumnezeu i-a atras aici, ca, efectiv, ei să-și spună viața lor! Deci, este o judecată înainte de vreme! Înseamnă că parabola este punerea noastră, față în față cu Mântuitorul Iisus Hristos, că, deci, momentul acesta, până la Înviere, este o pregătire efectivă pentru întâmpinarea Domnului, «când Domnul va veni pe norii cerului și va trebui să-L întâmpinăm»! Viața noastră este scurtă și nu știm ziua când va trebui să închidem ochii pentru lumea aceasta, așa că trebuie să fim pregătiți întotdeauna, pentru că, efectiv, judecata va fi aspră și osânda va fi pe măsură! Având în mintea noastră cele două exemple, să luăm pe acela pe care Mântuitorul Hristos ni l-a prezentat, ca fiind vrednic de urmat, și să ne întoarcem la «casa noastră», adică în sufletul nostru, cu această smerenie! Că dacă am făcut ceva bun pe pământ, aceasta nu este decât «lucrarea» Lui Dumnezeu, un «dar» pe care Preabunul ni l-a dat ca să ne mântuim! Să-I mulțumim Lui Dumnezeu că suntem în viața călugărească sau că suntem în viața «mirenească» și că suntem cu adevărat chemați de către Mântuitorul Iisus Hristos ca să moștenim viața veșnică, Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, Amin”!
«Acolo unde este Episcopul, acolo este Biserica»
Mulțumind pentru pilduitoarea învățătură dăruită, în numele slujitorilor mănăstirii și al credincioșilor, Preacuviosul Părinte Vladimir, mare eclesiarh la Catedrala Mitropolitană «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie» din Craiova a spus: “Înaltpreasfinția Voastră, Părinte Mitropolit, dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei, suntem convinși că acest cuvânt de învățătură pe care ni l-ați rostit a fost simțit în fiecare dintre noi. Fiecare ne regăsim în acest cuvânt, iar, ascultând acest cuvânt, dorim să scoatem fariseul din noi, și să ne făgăduim că de acum înainte, să punem un început bun perioadei până la Înviere, care începe în această zi, odată cu începutul Triodului! Îmi vin în minte cuvintele Sfântului Ignatie Teoforul, care zice că acolo unde este Episcopul, acolo este Biserica, acolo e Liturghia cea adevărată! Obștea Mănăstirii «Strâmba-Jiu», această multiseculară mănăstire, unde maicile se roagă cu timp și fără timp, părinții slujitori și credincioșii care vin la această Sfântă Mănăstire, vă mulțumesc pentru că astăzi ați poposit în mijlocul nostru și am săvârșit împreună Sfânta Liturghie, ca să ne împărtășim din cuvintele Înaltpreasfinției Voastre! Dorindu-vă îndelungată arhipăstorire, rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, mântuire și întru toate, bună sporire, Amin”!
Profesor, Vasile GOGONEA
