Sfântă Liturghie Arhierească la Hramul Mănăstirii Tismana, Gorj – ,,Naşterea Domnului este o prezenţă permanentă în viaţa noastră”!

3592

În cea de-a doua zi a Crăciunului, Sfânta Mănăstire Tismana şi-a prăznuit Hramul «Soborul Maicii Domnului» și pe «Sf. Cuv. Nicodim cel sfințit de la Tismana», când Înaltpreasfințitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care s-a încheiat cu Slujba de sfințire a apei, iar sutele de credincioși și pelerini au venit să ia binecuvântare de la Dumnezeu și de la Sf. Nicodim, prin înălţarea rugăciunilor către Bunul Dumnezeu! Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul Psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie», din Craiova, dirijat de prof. Victor Şapcă, iar asistenţa tehnică a oficierii slujbei a fost asigurată de către domnul Ionuţ Cosmin Stanciu, de la Mitropolia Olteniei. Din soborul de preoți, diaconi şi maici au făcut parte: Preacuviosul Părinte, Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstiri Lainici şi exarh al mănăstirulor din Arhiepiscopia Craiovei, împreună cu Preacucernicul Părinte, Pr. Marian Mărăcine, protoiereu al Protopopiatului Târgu-Jiu Nord, inclusiv stareţa mănăstirii, stavrofora Antonia Popescu, iar în cadrul slujbei, diaconul Pîrvuleț Ion a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Frâncești, din Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, Gorj.

,,Domnul S-a arătat nouă, ca să-I deschidem sufletul nostru, ca El să locuiască în noi, cu Tatăl şi cu Duhul”!
În cuvântul de aleasă învăţătură duhovnicească, Înaltpreasfinţitul dr. Irineu a început prin a spune că următoarele: ,,Sărbătoarea de astăzi, dedicată Sfântului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana este o continuare a Praznicului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar bucuria pe care Domnul ne-a făcut-o prin venirea Sa, pentru că El S-a arătat nouă, aşa cum ne spune Profetul David, deci, El a venit să-L cunoaştem, să-L vedem, să-L iubim şi în acelaşi timp, să-I deschidem sufletul nostru, ca El să locuiască în noi, aşa cum Domnul Însuşi ne spune: «Cel care mă iubeşte şi face ceea ce spun eu, în acela voi veni şi voi locui cu Tatăl şi cu Duhul»! Evenimentele care s-au scurs de la momentul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, descrise de către Sf. Evanghelist, ne arată că Iisus Hristos, Pruncul din Bethleem, împreună cu Preacurata Fecioară Maria, Mama Sa şi cu dreptul Iosif, încă de la naştere, aşa cum profeţise dreptul Simeon, a stârnit multă ură, pentru că ştia vrăjmaşul că Cel care Se va naşte din Preacurata Fecioară, din femeie, Acela va zdrobi capul şarpelui, deci, aştepta momentul acesta al sfârşitului robiei Împărăţiei Sale! A venit îngerul şi i-a spus dreptului Iosif: «Ia Pruncul şi pe Mama Lui şi du-te departe», iar din aceasta, noi înţelegem un lucru esenţial referitor la Mântuitorul Iisus Hristos şi la relaţia sa cu noi, oamenii, că Mântuitorul Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, El este fiul Tatălui Ceresc! Deci, dreptul Iosif, cu Pruncul şi cu Mama sa au plecat în Egipt, unde au stat până ce a trecut furia lui Irod, cel care a decis uciderea pruncilor de la nou născuţi până la cei de doi ani” a subliniat cu elocinţă Arhiereul Olteniei!

,,Dumnezeu Se Naşte permanent în sufletul nostru şi creşte permanent în viaţa noastră”!
În continuare, Arhieria sa, prin cuvinte pline de har, a spus că Pruncul nou născut S-a dovedit că este Dumnezeu Atotputernic, chiar dacă a luat firea noastră omenească, pentru a ne cuprinde cu smerenia Sa, cu blândeţea Sa, ca noi să înţelegem adevărata cale spre Împărăţia Lui Dumnezeu. De aceea: ,,S-a dovedit că diavolul nu poate să stea în Calea Mântuitorului Iisus Hristos către mântuirea lumii. Noi, oamenii, avem libertatea de a alege, dar, prin respectarea Legii Lui Dumnezeu, iar lupta împotriva păcatului trebuie să fie neîntreruptă! Din fragedă copilărie, Mântuitorul Hristos S-a arătat Capul Bisericii, iar Naşterea Domnului este o prezenţă permanentă în viaţa noastră, constituie cu adevărat deschiderea spre Împărăţia Lui Dumnezeu! Dumnezeu Se Naşte permanent în sufletul nostru şi creşte permanent în viaţa noastră!’’

,,Să-l rugăm pe Sf. Nicodim ca să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea noastră”!
În încheiere, Mitropolitul Olteniei a spus că Sf. Cuv. Nicodim, în pofida faptului că s-a născut în această lume stricăcioasă, el s-a înălţat spre slava cerească, pentru a ne învăţa că astăzi, curăţirea noastră trebuie să se facă în mod continuu şi fără ezitare, prin stăruinţă dumnezeiască, prin rugăciune, prin post şi priveghere, pentru că: ,,Sfinţii trăiesc în comuniune cu Dumnezeu! Nu poţi sta nici o clipă fără rugăciune, pentru că viaţa sfântului este o permanentă lucrare duhovnicească! Sfântul Nicodim a fost un făcător de minuni, pentru că Dumnezeu a lucrat prin el, iar cererea sfinţilor este o preamărire permanentă a Lui Dumnezeu! Prin Sf. Cuv. Nicodim, această mănăstire rămâne ca un exemplu al statorniciei, ca şi în alte sfinte lăcaşe pe care sfântul le-a zidit! Datoria noastră este să-i urmăm pe sfinţii Lui Dumnezeu. Sfântul Nicodim ne îndeamnă să-l urmăm în fapte bune, în evlavie, în cinste şi în corectitudine, dar, mai ales în ascultare, care este virtutea de bază, care ne face oameni cu conştiinţa trează, veghetoare, pentru a-L urma pe Mântuitorul Hristos! Să avem încrederea că Mântuitorul Hristos ne va scoate din toate necazurile noastre, ne va ajuta să învingem idolatria zilelor noastre, pentru că unii se închină maşinilor, alţii se închină averilor, alţii se închină demnităţilor omeneşti, iar, toţi laolaltă, nu sunt decât idolatri! Domnul este cu noi până la sfârşitul veacurilor, iar Sf. Nicodim a fost şi el prigonit, dar, nu s-a temut! Dumnezeu i-a dat puterea să zidească şi alte mănăstiri! Să-l rugăm pe Sf. Nicodim ca să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea noastră, pentru pacea sufletească, bucuria caselor, a familiilor dumneavoastră în Noul An, 2020, a tuturor celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, Amin! LA MULŢI ANI”!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here