Sexualitatea între cele două extreme, între rigiditate şi libertinaj

486

Mai întâi se impune o precizare: aflându-mă în deceniul al nouălea de viaţă, am prins o perioadă de şcoală, în primii trei ani, când liceele erau separate pe sexe, iar în ultimul an de şcoală pedagogică am apucat şcoala mixtă. În 1955 s-au desfiinţat şcolile pedagogice din Târgu-Jiu, Turnu-Severin şi Caracal. Toţi elevii din anul patru au fost transferaţi la Școala Pedagogică Mixtă din Craiova. S-au format şase clase mixte. Nu trebuie scăpat un aspect: cei mai buni elevi au fost cei veniţi de la Târgu-Jiu, lucru recunoscut atât de profesori, cât şi de elevii craioveni.Pe vremea aceea, problemele de educaţie sexuală nu se discutau în mod deschis, de parcă ar fi fost nişte tabuuri. Nicio sursă de aflare a tainelor sexualităţii. În şcoală, educaţia sexuală lipsea cu desăvârşire. Trebuia să descoperim singuri ce se află în „Cutia Pandorei”. Părinţii ne spuneau doar atât: „Să fiţi cuminţi!” Cu teama de vulgaritate, îmi aduc aminte cum un coleg, fiu de dascăl, mi-a reprodus sfatul tatălui său, referindu-se la „semnul” masculinităţii, cu funcţia sa vitală: „Asta s-o foloseşti numai pentru necesitatea fiziologică! Atât!”.În ultimul an, profesoara de limba rusă, o basarabeancă, cu specialitatea geografie, o femeie autoritară, m-a prins cu o carte de ,,Educaţie sexuală” pe genunchi, scrisă de un francez, dacă nu mă înşală memoria, Jean Marestan. Pe atunci nu existau reviste sau filme cu caracter pornografic, nu se pomenea termenul de contracepţie. La liceele de fete predau profesoarele. Toţi elevii erau obligaţi să poarte la haine numărul matricol. Era severitate în şcoală.Abaterile de la conduita şcolară, mai ales cele cu implicaţii sexuale, erau aspru pedepsite. În 1952, au fost exmatriculaţi câţiva elevi din clasa a XI-a de la Liceul de Băieţi „Tudor Vladimirescu”, pentru că se rânduiseră la o fată în Grădina Publică din Târgu-Jiu. Un coleg de la Şcoala Pedagogică Mixtă din Craiova, sportiv de performanţă, având asupra sa cheile de la sala de gimnastică, şi-a dus prietena pentru un alt fel de gimnastică, de erotism trupesc, fiind exmatriculați înaintea examenului de stat pentru obţinerea titlului de învăţător.
Într-un interviu, profesoara universitară Florica Dimitrescu, de la Universitatea Bucureşti, îşi aminteşte de regimul auster de la celebra „Şcoală Centrală de Fete” de la Bucureşti, în care, în cei opt ani, şi-a format caracterul, şi-a căpătat bazele ştiinţifice şi culturale, s-a format cognitiv şi afectiv. Majoritatea profesoarelor erau sorboniste (cu studii în Franţa, la Sorbona), iar directoarele dormeau într-o anexă a şcolii. Aminteşte de celebrele directoare, printre care, Maria Delavrancea, soţia scriitorului, sau de Elena Malaxa, sora industriaşului Nicolae Malaxa. Aceasta din urmă, o domnişoară bătrână, o persoană de mare rigiditate, o persoană care nu voia să vadă picior de bărbat în şcoală. Religia era predată de profesoare. Se organizau reuniuni şcolare pe bază de invitaţii şi acestea se desfăşurau sub privirile profesorilor şi ale pedagogilor. Nu puteai să părăseşti internatul fără bilet de învoire. În liceele din Târgu-Jiu, puţine la număr, pătrundeau cei mai buni elevi, spuma.După mixtarea şcolilor, rigiditatea de altădată s-a mai diminuat, au început să apară cărţi de educaţie sexuală, cărţi care se adresau fetelor sau băieţilor, iar profesorii şi-au luat rolul cu acurateţe, mai ales în calitate de diriginţi. Munca de educaţie, cu toate componentele ei, s-a intensificat, inclusiv cea sexuală. Disciplina era păstrată cu rigoare, la fel şi respectul pentru dascăl.Dacă e să împrospătăm unele amintiri refulate undeva, în zona subconştientului, despre relaţiile amoroase dintre băieţi şi fete, când generaţia noastră se afla în primăvara vieţii, cu peste şase decenii în urmă, iubirea avea partea ei de sfinţenie, de intimitate pură, neprihănită, ce nu putea fi profanată, era platonică, cu o încărcătură poetică şi romantică. Ce-i drept, iubirea avea nevoie de cuvinte dulci, de şoapte de amor, însoţite de gesturi tandre bine cumpănite, ce nu depăşeau limitele unei conduite decente. Corespondenţa îşi avea vraja ei, te obliga să citeşti literatură şi, de ce nu, să fii stăpân şi pe normele limbii. Un coleg certat cu ortografia, a scris o scrisoare unei fete pe care o iubea, de la alt liceu, întâlnită la o reuniune şcolară. „Învaţă mai întâi să scrii şi apoi să iubeşti!” – era răspunsul fetei. Aşezați pe carte, iubirea nu putea fi decât spirituală. Fetele îşi purtau castitatea ca pe o virtute, ca pe un act al demnităţii şi al pudorii. La început erau suficiente o strângere de mână şi o privire în ochi, întârziată. Era destul pentru a simţi un foc viu ce trecea prin tot corpul. Sărutul era acceptat cu puţină întârziere. Apropo de acest fapt, îmi vine în minte o definiţie a sărutului dată de poetul, prozatorul, dramaturgul şi umoristul Tudor Muşatescu, autorul piesei „Titanic – Vals”: „Sărutul este un atac la mansardă, pentru a cuceri parterul”. Bine educaţi şi cu respectul cuvenit pentru partenere, ne mulţumeam să rămânem la mansardă. Poate că erau meritele mai mult ale fetelor.În concluzie, partenerii unei iubiri spirituale aveau resursele educative necesare pentru a nu da frâu instinctelor, pentru a păstra un echilibru între creier, ca semn al raţiunii, şi inimă, ca simbol al afectivităţii. Rareori se întâmpla să încalce această conduită şi să se aventureze în jocul periculos al dragostei. Şi totuşi, dacă se întâmpla, fata cu șpurul, cum se zicea în Ardeal, era stigmatizată de cei din jur, iar pentru familie şi pentru rudele apropiate era o adevărată dramă.La ţară, fetele, de regulă, stăteau de vorbă cu iubiţii la poartă, în văzul tuturor trecătorilor, chiar şi fiicele unor oameni cu nivel mai ridicat de cultură nu te primeau în casă, pe când în Ardeal, puteau să stea toată noaptea în cameră, dar cu lampajul aprins.Dacă e să ne referim la situaţia din prezent, ne încearcă o adâncă întristare şi o profundă dezamăgire. În timp ce pe vremea noastră, sexualitatea era aşteptată cu înfrigurare, cu deplină emoţie, îmbrăcând o formă neprihănită de intimitate, azi, când circulă o sumedenie de reviste şi filme pornografice la televiziune sau pe internet, la care are acces oricare puber, s-a năruit tot farmecul unei sexualităţi. Oricare ins ajuns la vârsta pubertăţii vede în astfel de filme o sexualitate afişată cu toată „tehnicitatea” ei, cu toate dedesubturile. Pentru ei nu mai este o nebuloasă. Cuvintele ,,candoare”, ,,inocență” se rostesc tot mai rar. Pare a fi considerate cuvinte vetuste. Înţelegându-se greşit noţiunea de modernitate, este întristător să observăm următoarele tendinţe: preocuparea exagerată a puberilor şi a adolescenţilor pentru sex, răspândirea unor moravuri uşoare, în care legăturile preconjugale la vârste fragede, capătă aparenţa firescului şi a modernului; prostituţia în floare, prin excese sexuale epuizante, dăunătoare sănătăţii fizice şi morale, ajunge să fie interpretată drept o profesie ca oricare alta; criza mariajului. Nu mai vorbim de celelalte anomalii sexuale: perversiuni, pedofilie etc. Medicii ne dau mereu semnale de alarmă. Consecinţele sunt dramatice: scăderea zguduitoare a natalităţii şi contactarea unor boli greu vindecabile şi cu costuri mari. Concubinajul este în floare. După ultimele statistici, din 3 căsătorii, 2 se destramă.Am preluat din Occident tot ce este mai rău: desfrâul, imoralitatea, drogurile. Tot mai multe fete, pubere şi adolescente, se angajează în diferite jocuri amoroase periculoase, ele îşi poartă virginitatea ca pe o povară jenantă sau ca pe o infirmitate de care caută să se elibereze, ignoră respectul pentru propriul corp şi pentru propria demnitate. Sms-urile şi e-mailurile nu au farmecul scrisorilor, discotecile de azi, cu o muzică excesiv de tare, asurzitoare, un adevărat factor poluant, cu schimonoseli care mai de care mai indecente, practicate în semiîntuneric, uneori sub influenţa drogurilor sau a alcoolului, departe de a mai fi comparate cu farmecul reuniunilor şcolare de altădată. Părinții se află în situația de a vorbi deschis copiilor despre sex, dându-le indicații și despre măsurile de protejare. Încet-încet, în ceea ce privește sexualitatea, sunt sfidate regulile decenței și ale moralei. Omul, „animal vorbitor”, cum îl catalogau egiptenii, sau animal „raţional”, cum îl considera Cicero, prin astfel de comportamente în privinţa sexualităţii, se apropie de necuvântătoare.Vinovaţii?!: familia, învăţământul în continuă degringoladă, televiziunile care ignoră problemele de educaţie, o clasă politică de slabă calitate, societatea, în general.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here