Sesiune suplimentară a Evaluării Naționale, anunțată de Ministrul Educației

660

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că, la fel ca și anul trecut, în vară va fi organizată o sesiune suplimentară a Evaluării Naţionale, pentru elevii care nu vor putea participa, din motive medicale, la sesiunea obişnuită.
„Este vorba de o sesiune suplimentară pentru Evaluarea Naţională. Atâta vreme cât elevii de clasa a XII-a care, din păcate, nu se vor putea prezenta din motive medicale în sesiunea normală de Bacalaureat au în acest an o a doua şansă, în cea de-a doua sesiune de Bacalaureat, în toamna acestui an, este normal să fii preocupat de dreptul elevilor de clasa a VIII-a care vor să susţină examenul de Evaluare Naţională, dar care, din păcate, nu se vor putea prezenta în sesiunea normală, deci pentru a asigura şi celor de clasa a VIII-a dreptul la o sesiune suplimentară, am organizat acea sesiune suplimentară”, a declarat ministrul Educației pentru Antena 3. Repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a opta va avea loc mai târziu decât în anii anteriori, la finalul lunii iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here