Ministerul Educației a publicat calendarul sesiunii speciale a examenului național de bacalaureat 2025, în Monitorul Oficial. Această sesiune este destinată absolvenților de liceu care participă la loturile olimpice sau la competițiile internaționale de sport și cultură care se desfășoară în perioada examenului național, precum și absolvenților care susțin examenul de admitere la academii militare din Statele Unite ale Americii.
Potrivit calendarului, între 19-21 mai se pot înscrie candidații la sesiunea specială de examen.
Prima probă, cea la limba și literatura română, se va susține pe 22 mai. Pe 23 mai va avea loc proba obligatorie a profilului, iar pe 26 mai proba la alegere a profilului și specializării.
Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 27 mai proba la Limba și literatura maternă.
Rezultatele vor fi afișate pe 30 mai până la ora 12.00, iar vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi în intervalul orar 14.00-18.00.
Și pe 31 mai vor putea fi vizualizate lucrărilor scrise și pot fi depuse contestații până la ora 12.00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 6 iunie.