Serviciul Public de Gospodărie Comunală Bumbeşti-Jiu şi-a scos la licitaţie ştampilele

298

Aflat, în urmă cu câţiva ani în subordinea Consiliului Local din Bumbeşti-Jiu, Serviciul Public de Gospodărie Comunală(SPGC) din localitate se află acum în lichidare. Plin de datorii, bunurile SPGC au fost scoase, recent, la licitaţie de către o societate de profil din Târgu-Jiu. Doritorii nu se prea înghesuie să le cumpere deoarece acestea sunt puţine şi sărăcăcioase, reprezentanţii unităţii ajungând să-şi vândă şi ştampilele, după ce Serviciul a intrat în faliment. Până nu demult, la SPGC, cetăţenii din Bumbeşti-Jiu îşi achitau facturile la apă, canal, gunoi şi încălzire.

Pe site-ul lichidatorului Consulting Company figurează o listă pe cât de lungă cu bunurile fostului SPGC Bumbeşti-Jiu pe atât de sărăcăcioasă. Printre bunurile serviciului se află astfel: ştampile cu preţuri ce variază între trei lei şi opt lei, un cleşte de tras nituri a cărei valoare a fost estimată la circa trei lei, o ruletă ce poate fi achiziţionată la preţul de 0,18 bani şi foi de parcurs ce depăşesc cu puţin un leu. Cel mai valoros obiect ce poate fi cumpărat este o motocositoare care a fost estimată la 291 lei. Printre bunurile SPGC care pot fi înstrăinate la licitaţie, începând de la jumătatea acestei luni, se mai găsesc şi câteva imprimante, un calculator, câteva scaune, câteva birouri un calorifer pe ulei şi chiar o ruletă care se vinde cu 0,18 lei. Preţurile au scăzut deja faţă de prima licitaţie cu 70% semn că cei interesaţi nu s-au prea înghesuit să achiziţioneze rămăşiţele patrimoniului SPGC Bumbeşti-Jiu, Serviciu creat pe vremea când primar al oraşului era Ion Stănculete.

S-a desfiinţat după ce a dat chix
Viceprimarul localităţii Bumbeşti-Jiu, Cristian Păunescu, susţine că SPGC-ul rămăsese, în final, să se mai ocupe doar de spaţiile verzi din oraş, asta până la falimentul apropiat când Serviciul şi-a închis uşile. Potrivit vicelui, finalul SPGC-ului s-a datorat şi cetăţenilor rău-platnici care au lăsat unitatea cu datorii dar şi urmare a renunţării celor din Sadu la sistemul termoficat de căldură şi la centralele de cartier. ,,Activitatea este preluată de 4 ani de zile de aparatul primarului. Era o pierdere pentru noi că erau pierderi de TVA. Aveau cheltuieli foarte mari, era o pagubă pentru noi. Avea 17 miliarde de lei acumulate în ultimii ani. Pentru noi este un beneficiu că am scăpat de SPGC”, a declarat Constantin Bobaru.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here