Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, la ceas de bilanţ

439

Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Gorj au avut un an 2012 intens, prin activităţile cu caracter preventiv derulate urmărindu-se îndeplinirea acţiunilor şi măsurilor prevăzute în Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei MAI de prevenirea şi combaterea corupţiei în perioada 2011-2013, în Strategia Naţională Anticorupţie pe perioada 2012-2015. De altfel, anul trecut, cadrele acestui serviciu, în urma unui apel la linia verde anticorupţie 0800.806.806, a fost prins în flagrant un fals inspector anticorupţie în timp ce primea 600 lei mită. De asemenea, ofiţerii au mai efectuat activităţi de crcetare penală în patru dosare grele, cel privindu-l pe secretarul Primăriei Bumbeşti-Jiu, cel privind deflagraţia din 2011 de la UM Sadu, cel prinvindu-l pe fostul comandat al unei unităţii militare, Loga Walter, şi falsul inspector anticorupţie.

Astfel, pentru creşterea gradului de conştientizare a personalului MAI cu privire la consecinţele faptelor de corupţie s-au organizat şi desfăşurat 41 activităţi de informare anticorupţie cu caracter preventiv, la care au participat 1295 lucrători M.A.I., dintre care 219 cu funcţii de conducere. Au fost realizate, de asemenea, 20 instruiri preventive, cu participarea a 474 cadre, din care 36 deţin funcţii de conducere, cu precădere în rândul structurilor de ordine publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Pe linie de relaţii cu publicul au fost primite 24 petiţii care au fost soluţionate în termen. Din totalul petiţiilor primite, 16 au fost înaintate altor instituţii competente, iar 8 au fost clasate conform cadrului legal. De asemenea, au fost primite 3 apeluri Tel Verde, soluţionate conform competenţei, într-una din situaţii cu informarea unităţii de parchet competente, iar în celelate două cu depunerea de denunţuri, prin întocmirea de dosare penale.

Opt dosare penale
Referitor la activitatea de cercetare penală, în anul 2012 la nivelul serviciului au fost înregistrate 43 lucrări penale, din care 8 dosare penale au fost iniţiate în baza proceselor verbale de sesizare din oficiu a S.J.A.Gorj, 1 urmare sesizării unei altei structuri MAI, 12 ca urmare a sesizării unităţilor de parchet şi 22 ca urmare a sesizărilor formulate de persoane fizice (20 denunţuri şi 2 apeluri Tel Verde). În dosarele penale instrumentate unităţile de parchet competente au dispus 7 rechizitorii, 4 sancţiuni administrative, 32 alte soluţii şi 8 conexări/declinări. Tot în anul 2012 au fost organizate 2 acţiuni de prindere în flagrant, având finalitatea urmărită.

26 de funcţionari MAI, cercetaţi
În cele 43 dosare înregistrate la nivelul serviciului, au fost cercetate un număr de 86 de persoane, dintre acestea 33 de persoane sunt personal MAI, 7 cu funcţii de conducere şi 26 cu funcţii de execuţie. De asemenea, 26 de funcţionari MAI au fost cercetaţi pentru fapte de corupţie. În perioada de referinţă, în dosarele penale instrumentate cu sprijinul D.G.A-S.J.A. Gorj, unităţile de parchet au început urmărirea penală faţă de 11 persoane, toate din instituţii din afara MAI., fiind pusă în mişcare urmărirea penală faţă de 9 persoane. Ofiţerii serviciului au mai efectuat activităţi de cercetare în baza a 48 ordonanţe de delegare, 45 dintre ele fiind înregistrate în 2012, dintre acestea 20 au fost emise de DNA şi 25 de alte unităţi de parchet, fiind soluţionate un număr de 43 ordonanţe de delegare, rămânând în lucru 5. Totodată instanţele judecătoreşti au pronunţat 10 hotărâri de condamnare faţă de 11 persoane, în referire la 5 fiind pronunţate soluţii de achitare, iar într-un caz a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă, prin care s-a dispus achitarea.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.