Service-uri auto din Gorj, amendate de Protecția Consumatorilor

1505

În perioada 15-19 iunie 2020, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat ample acţiuni de control, la nivelul întregii țări, referitoare la respectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor la service-urile auto și la comercializarea/promovarea autoturismelor și pieselor auto în cadrul spațiilor aferente showroom-urilor.Astfel, din rezultatele centralizate până în acest moment, au fost controlaţi 386 de operatori economici, constatându-se abateri la mai mult de o treime dintre aceştia. Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au dispus aplicarea a 134 de avertismente şi 123 de amenzi contravenţionale, în valoare de 496.500 de lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor, fiind oprite definitiv de la comercializare mărfuri neconforme în valoare aproximativă de 55.000 de lei.În cursul acţiunilor de control s-au constatat o serie de abateri și la unități din județul nostru: Nerespectarea timpului de remediere al defecțiunilor acoperite de garanție, în județele: Covasna, Hunedoara, Harghita, Olt, Gorj și Bihor; Lipsa afișării sau afișare neconformă a prețurilor și tarifelor orare (prețurile sau tarifele afișate nu corespund cu cele din deviz, în sensul că sunt mai mici decât cele prevăzute în documentele oficiale, nu sunt așezate la loc vizibil sau sunt afișate în mod echivoc, fără a avea toate explicațiile necesare), în județele: Vâlcea, Olt, Gorj, Alba, Giurgiu, Teleorman, Brașov, Sibiu, Buzău, Bacău, Iași, Covasna, Vaslui, Tulcea, Galați, Ilfov, Mureș, Hunedoara, Cluj, Bistrița Năsăud, Satu Mare, Sălaj, Botoșani și municipiul București; Comercializare de produse cu data ieșirii din uz depășită sau cu termenul de valabilitate nespecificat, în județele: Mureș, Bistrița Năsăud, Ilfov, Mehedinți, Gorj, Giurgiu și municipiul București.ANPC continuă analiza și centralizarea rezultatelor seriei de verificări în domeniul service-urilor și dealer-ilor auto, la nivel național, și îi asigură pe consumatori că supraveghează atent piața pentru a verifica modul în care operatorii economici le respectă drepturile, în timpul actului comercial.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here