Serie nouă de bilete de tratament pentru pensionarii din Gorj

3533

Un număr de 186 de bilete de tratament au fost deja alocate de către conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj în cea de-a treisprezecea serie din acest an.

Serie nouă de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni! Noile bilete au ajuns la sediul CJP Gorj, iar o parte dintre ele, în număr de 186 au fost alocate beneficiarilor, fiind valabile pentru următoarele staţiuni balneoclimaterice: Amara, Bala, Buziaş, Căciulata, Călimăneşti, Costineşti, Covasna, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Mangalia, Moneasa, Olăneşti şi Saturn.
Pentru această serie, CJP Gorj are şi un număr de 10 bilete ce nu au fost repartizate, ele fiind la dispoziţia doritorilor: câte două pentru staţiunile Lacu Sărat, Neptun, Ocna Şugatag, unul pentru Moneasa şi trei pentru staţiunea Amara. Biletele repartizate, cât şi cele nerepartizate se vor valorifica până în data de 16 septembrie, inclusiv, la ora 16.00, iar cele ce vor rămâne nevalorificate vor fi redistribuite pe 17 septembrie, de la ora 08.00. Titularii se pot prezenta pentru ridicarea biletelor cu cuponul de pensie pe luna anterioară, actul de identitate şi bilet de trimitere de la medicul de familie pentru staţiunea repartizată. Reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Gorj aduc la cunoştinţa pensionarilor faptul că, având în vedere că tratamentul balnear şi pentru recuperare a capacităţii de muncă este un serviciu medical, iar din septembrie 2015 a devenit obligatoriu folosirea cardului de sănătate, la momentul prezentării în staţiunea balneară, beneficiarii trebuie să aibă asupra lor cardul de sănătate activat la medicul de familie şi să cunoască codul PIN al acestuia. Pentru un astfel de tichet, obţinut prin Casa de Pensii, vârstnicii vor achita 50% din cuantumul pensiei.

18 serii, pe tot anul
Guvernul a aprobat în luna martie a acestui an numărul biletelor de tratament balnear care se pot acorda în anul 2019, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Acordarea prestațiilor privind tratamentul balnear se face prin atribuirea de bilete de tratament solicitanților îndreptățiți, în limita numărului de locuri asigurate în unitățile de tratament din proprietatea CNPP, precum și a numărului de locuri contractate cu alte unități de profil și a sumelor alocate pentru această prestație prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Astfel, Guvernul a stabilit că din suma de 335.113.000 lei, prevăzută prin Legea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 cu această destinație, vor fi asigurate în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice pentru anul 2019 un număr de 59.622 de locuri la tratament balnear. Biletele vor fi repartizate pe 18 serii, durata unui sejur fiind de 16 zile, prețul biletului incluzând tariful pentru 12 zile de tratament balnear. Sunt vizați, în principal, pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.