Seri de “Filocalie” la Târgu – Jiu

220

Ediţia cu numărul XIV a manifestării religioase “Filocalia” a început aseară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu – Jiu şi se va încheia mâine seară, printr-o dezbatere.

“Filocalia” este un eveniment cu caracter religios şi îi este dedicat Rodicăi Săpun. De obicei manifestarea ţine câteva zile şi precede sărbători religioase importante, fiind vorba despre o serie de dezbateri pe teme biblice şi nu numai. Astfel, aseară, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu – Jiu a avut loc o discuţie pe tema “Dumnezeiasca liturghie – centrul vieţii creştine”. Conferinţa a fost susţinută de preot profesor doctor Vasile Gavrilă, paroh al Bisericii Sfântul Nicolae – Bucureşti. Astăzi conferinţa va fi susţinută de Arhimandritul Vartolomeu Androni – Starostele Mănăstirii Cozia şi Exarh al Mănăstirilor din Episcopia Râmnicului. Tema aleasă este “Familia şi monahismul – elemente constitutive ale creştinismului”, iar mâine seară se va discuta despre “Post – urcuşul spre cer”, cu preot profesor doctor Picu Nelu Ocoleanu, de la Facultatea de Teologie “Sfântul Nicodim” din Craiova. Dezbaterile au loc, în fiecare seară, cu începere de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu – Jiu. În holul clădirii vor avea loc expoziţii cu vânzare de carte religioasă, iar conferinţele sunt urmate de recitaluri ale Coralei Bisericeşti “Sfinţii Apostoli”, a corurilor Liceului de Muzică şi Arte Plastice “Constantin Brăiloiu” şi a Colegiului Naţional “Spiru Haret” din Târgu – Jiu şi a Ansamblului de Datini şi Obiceiuri “Tisa” din Tismana.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here