Septuagenară accidentată la Bengeşti

358

O bătrână în vârstă de 73 de ani, din Bengeşti-Ciocadia, a ajuns vineri la spital după ce a fost rănită într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei. Potrivit poliţiştilor, bătrâna a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost accidentată de un autoturism.

Accidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 9 octombrie, pe DN 67, pe raza comunei Bengeşti-Ciocadia. “La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Novaci, care, cu ocazia primelor cercetări efectuate, a constatat că B.N., de 53 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bengeşti-Ciocadia, din direcţia Rîmnicu-Vâlcea către Târgu-Jiu, a accidentat-o pe A.E., de 73 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. Victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti pentru a i se acorda îngrijiri medicale”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here