Sentință pentru minora ce și-a ucis pruncul la naștere

552

Eleva de 18 ani din Slivilești care în toamna anului trecut și-a omorât pruncul la naștere, spunându-le polițiștilor că, de fapt, l-ar fi incendiat și l-ar fi îngropat în curtea casei, a primit, ieri, condamnarea din partea instanței de judecată, după ce procurorii au trimis-o pe tânără în judecată sub acuzația de ucidere a nou-născutului. Tânăra nu va face închisoare pentru că nici măcar reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nu au cerut așa ceva, eleva care acum ar trebui să dea BAC-ul fiind consemnată în următoarele 12 săptămâni să își petreacă sfârșitul de săptămână acasă.
Diana Alexandra Olaru are de respectat însă mai multe interdicții impuse de instanță, magistrații obligând-o pe aceasta să nu se mai vadă cu tânărul care a lăsat-o însărcinată. “Să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională; să nu depăşească fără acordul Serviciului de Probaţiune limita teritorială a comunei Mătăsari şi Slivileşti; să nu se afle în discoteci şi alte manifestări sportive, culturale, ori alte adunări publice de pe raza celor două localităţi; să nu se apropie şi să nu comunice cu tânărul din comuna Drăgoteşti cu care a întreţinut relaţii sexuale în perioada iunie 2013 – decembrie 2013; să se prezinte la Serviciul de Probaţiune al Judeţului Gorj la datele fixate de acesta; să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală”, a decis instanța.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here