Sentință finală în procesul unui cunoscut afacerist din Gorj

954

După mai bine de doi ani de la înregistrarea dosarului, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiţie a României vor lua, astăzi, o decizie în dosarul afaceristului gorjean Ion Bîrcină, zis “Goeru”, finul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă. Cauza vizează infracțiuni de corupție, iar la ultima înfățișare, instanța a amânat pronunţarea la data de 20 decembrie 2018. Omul de afaceri a formulat apel, după ce, pe 3 martie 2016, Curtea de Apel București a decis condamnarea sa la închisoare, la fel ca și în cazul colegului său de dosar, fostul senator Olosz Gergely. Inițial, Bîrcină a aflat sentința în anul 2013, când a primit patru ani de închisoare cu executare, însă, după trei luni, magistrații au desființat integral sentinţa şi au constatat că “soluţionarea cauzei în primă instanţă revine Curţii de Apel Bucureşti”, instanță care l-a condamnat în 2016 la 1 an şi 4 luni de închisoare. În total, cinci persoane sunt judecate în acest dosar. Fostul senator Olosz Gergely a primit trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că în perioada în care a fost preşedinte al ANRE ar fi ajutat reprezentanţii unor firme să obţină contracte oneroase. Ion Bîrcină a fost cercetat de Direcția Națională Anticorupție, fiind acuzat că a dat mită pentru contracte în energie. Procurorii DNA au stabilit că, în perioada mai 2010 – februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere. Bîrcină a devenit cunoscut în 2010, când şi-a măritat cu mare fast una dintre fiice. Cei 11 nași, printre care s-a aflat și fostul judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă, au fost aduși la Târgu-Jiu cu elicopterele.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here