Sentință definitivă! Fosta șefă a Direcției Publice de Protecție Socială Târgu-Jiu, condamnată la închisoare cu executare

1287

Teodora Ciobanu, fosta șefă a Direcției Publice de Protecție Socială din cadrul Primăriei municipiului Târgu-Jiu, a fost condusă de polițiști, joi seara, în Penitenciarul Craiova, după ce instanța din Bănie a condamnat-o definitiv în dosarul de luare de mită, în formă continuată. Aceasta va executa trei ani de închisoare, fiind acuzată de procurorii DNA că a primit 4.000 euro pentru a face angajări în instituția pe care a condus-o, timp de opt ani. Curtea de Apel Craiova a menținut sentința de la Tribunalul Gorj. Singura modificare a constat în confiscarea banilor, în loc de restituirea acestora denunțătorilor.
“Confiscă de la inculpata Ciobanu Teodora Cristina sumele de bani primite cu titlu de mită. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, au stabilit magistrații de la Curtea de Apel Craiova, în urma apelului formulat de inculpată, hotărârea fiind definitivă. Teodora Ciobanu a fost trimisă în judecată, în luna iunie a anului 2015, de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova. În rechizitoriul întocmit se precizează că “în perioada 2007-2015, inculpata Ciobanu Teodora Cristina, în calitate de director în cadrul Direcției Publice de Protecție Socială Târgu-Jiu, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 4.000 de lei – 3.000 euro, primind în final suma totală de aproximativ 4.000 euro. Concret, sumele de bani au fost pretinse și primite de inculpata Ciobanu Teodora Cristina în vederea angajării sau promovării persoanelor respective pe diferite funcții: infirmier, asistent medical, etc. din cadrul instituției publice unde inculpata își desfășura activitatea”.
Teodora Ciobanu a declarat, în timpul procesului, că este nevinovată. “Tot dosarul este fabricat. Este nevinovăție clară”, spunea aceasta după stabilirea primei sentințe.
Teodora Ciobanu a fost reținută pe 21 mai 2015. În perioada 22-27 mai aceasta a fost arestată preventiv. Ulterior, măsura a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, până pe 13 august 2015, când a fost pusă sub control judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.