Sentinţa afaceristului Ştefănoiu prelungită încă o dată

141
Afaceristul novăcean, Relu Ştefănoiu, îşi aşteaptă în următoarele zile sentinţa în dosarul pe care îl are pe rol la Braşov. El mai are doar o zi de aşteptat până când magistraţii Curţii de Apel Braşov îi vor soluţiona cauza petru care se judecă de câţiva ani.

Deşi au anunţat de mai multe ori că vor da sentinţa în acest dosar în care Relu Ştefănoiu este acuzat de evaziune fiscală şi de nerespectare a regimului substanţelor toxice, magistraţii braşoveni au amânat, săptămâna trecută, din nou pronunţarea. Mâine, pe data de 26 ianuarie, gorjeanul va avea astfel o nouă înfăţişare în faţa procurorilor. Iniţial, potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, Roxana Trif, magistraţii nu s-au pronunţat în acest dosar, repunându-se cauza pe rol deoarece judecătorii nu erau lămuriţi pe deplin, ei solicitând un nou termen de judecată şi cerând noi date în legătură cu probatoriul iar acum judecătorul a mai cerut timp ca să îşi facă o imagine asupra cauzei în prag de soluţionare. Relu Ştefănoiu, partener de afaceri cu fostul baron de Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Gorj la trei ani de închisoare sub supraveghere pentru ambele capete de acuzare, acesta atacând hotărârea cu apel la Braşov. Mâine însă Ştefănoiu va afla dacă va scăpa de pedeapsă sau nu.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here