Senatorul Rujan – Ministrul Energiei a manifestat o atitudine de secretomanie și obscuritate legat de planul de restructurare al CEO

1091

Parlamentarul PSD Cristinel Rujan consideră că salariații Complexului Energetic Oltenia și firmele care au legătură cu compania trebuie să cunoască care va fi viitorul societății, dar și cât de sigure mai sunt locurile de muncă ale celor care mai lucrează pentru CEO, lucruri ce par însă imposibile pentru Ministerul Energiei. În opinia senatorului, ministrul Virgil Popescu a plasat o adevărată ceață în jurul companiei, poate și pentru a ascunde incapacitatea decidenților de a lua măsurile care se impun pentru trecerea societății, mult mai ușoară, spre energia verde, cerută de CE. De altfel, pe aceste premise, senatorul de Gorj l-a interpelat pe ministrul Energiei.

,,L-am interpelat pe ministrul Energiei, pe domnul Virgil Popescu, pentru că plana o incertitudine în privința Complexul Energetic Oltenia, iar cei care lucrează în CEO, dar și ceilalți cetățeni din Gorj, care au ori nu au legătură cu compania, trebuie să știe ce se va întâmpla pe viitor cu această societate. De asemenea, am făcut asta deoarece gorjenii trebuie să aibă predictibilitate cu privire la locurile lor de muncă, în cazul angajaților, iar în sens larg am făcut asta și pentru problematica economiei județului Gorj, deoarece sunt numeroși agenți economici din județ care au legătură cu CE Oltenia. Mai mult, planul de restructurare al CEO băltea într-o nesiguranță, mai ales după ce Comisia Europeană a spus tranșant că acesta este nefezabil, nesustenabil, că este inaplicabil și că se bazează pe premise neclare, false uneori, și că nu prezintă o perspectivă de viabilitate din punct de vedere financiar și nici al resurselor umane și că trebuie să fie structurat într-un mod profesionist care să răspundă atât aspectelor legate de contribuția celor ce sunt acționari în CEO, dar și în ceea ce privește aspectele legate de configurația creditorilor și modul de stingere a unor obligații de natură financiară”, a subliniat parlamentarul de Gorj. ,,Sigur că CE, prin specialiștii de la Bruxelles, a făcut o radiografie de mare acuratețe cu privire la acest plan de restructurare, care a fost considerat neconform. De altfel, Guvernul, prin Ministrul Energiei, a fost cumva păsuit să revină cu ajustări ale acestui plan, ajustări care să pună pe o direcție de fezabilitate viitorul măsurilor care vor fi luate, în sensul de echilibrare a aspectelor economice, de resurse umane și așa mai departe. În acest context negativ, l-am interpelat pe ministrul Energiei, care, deși la începutul lunii februarie Comisia a prezentat punctul său de vedere, a stat peste o lună de zile în nelucrare, nu a luat poziție, nu a comunicat cu sindicatele, nu a ieșit public să explice ce s-a întâmplat cu acel document, pentru care CEO a achitat aproape un milion de euro unei societăți de consultanță. Vorbim de o societate de altfel redutabilă pe piața economică, pe piața mondială de profil. Se vede însă că au fost, poate, neconforme datele puse la dispoziție de complex sau aceia nu au înțeles ce se dorește în viitor pentru transferarea activității companiei către energia verde. Și toate acestea sigur că au avut un efect negativ, mai ales pentru salariații CEO, care nu știu, în acest moment, pentru că nu au avut suficiente elemente din comunicarea cu conducerea CEO, cu Guvernul României, cu ministrul Energiei, mai nimic de viitor. De altfel, salariații nu au avut de tras concluzii clare cu privire la viitorul lor și acestei companii de importanță strategică”, a completat senatorul Rujan. Acesta a criticat, mai ales, modul neconform de comunicare, dar și atitudinea de obscuritate, de secretomanie, a ministrului Energiei, care a fost la Bruxelles să discute acele sincope din planul de restructurare, iar după ce s-a întors nu a spus nimic, nu a scos un cuvânt despre discuțiile de acolo. ,,În schimb a ieșit domnul Chirițoiu, șeful Consiliului Concurenței, care a comunicat spunând că a constatat că sunt unele aspect neagreate de Comisia Europeană și că se vor face eforturi pentru ca aceste lucruri să fie îndreptate. A uitat să spună însă domnul Chirițoiu că instituția pe care o conduce, în realizarea acestui plan de restructurare, a avut o pondere importantă, deoarece fiind vorba de un ajutor de stat, Consiliul Concurenței a contribuit. Asta în vederea armonizării planului cu legislația europeană, pentru a nu ieși din limitele impuse la nivel european, demersul făcut fiind unul care să genereze o concurență neloială”, a mai explicat parlamentarul. În ce privește posibilitatea ca CEO să fie scos din schema producătorilor de energie pentru că alte firme ar avea de câștigat, Rujan a spus următoarele: ,,Nu sunt adeptul teoriilor conspiraționiste, însă sigur că există două ipoteze: fie anumite interese care exced cadrului nostru teritorial, național, ar putea fi o variantă, sau vorbim de incompetența și incapacitatea de a stabili niște măsuri concrete pe un calendar, pe o foaie de parcurs, pentru retehnologizare, decarbonare, care să intre în parametrii tehnici, astfel încât trecerea spre verde să fie foarte lentă, foarte ușoară, atât pentru companie, cât și salariații săi”. ,,Putem accepta, la limită, și interese de natură economică, însă nu naționale, dar principiul de bază de la care s-a plecat în toate țările care produc energie cu combustibili fosili a fost energia verde. Este cert, celelalte state au făcut pași articulați, Germania, Polonia mai aplecat, mai profesionist decât noi. Noi tratăm încă superficial problematica”, a conchis Rujan.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here