Senatorul Iordache: Plătim facturi umflate la energie, suntem la mâna unor interese externe!

1953

Senatorul de Gorj, Ion Iordache, a luat poziție în problema prețurilor umflate la energie, considerând că trebuie puse interesele românilor pe primul loc. 

„Plătim facturi umflate la energie, suntem la mâna unor interese externe și am ajuns la capătul răbdării! Am spus asta răspicat astăzi în ședința comisiilor reunite din Senat în sprijinul legii care propune ca investițiile în capacități energetice abandonate din cauza litigiilor pe teme de mediu să fie scoase din zona ariilor protejate. Le-am argumentat colegilor senatori și reprezentanților ministerelor și ONG-urilor cât de important este să producem cât mai multă energie și să putem influența prețurile în favoarea românilor”, a declarat Iordache.

Acesta susține că sunt două hidrocentrale pe Jiu, finalizate în proporție de 98% dar blocate de organizațiile de mediu din cauza legislației actuale.

„Cred că, mai ales în contextul actual, trebuie să fim atenți la interesele țărilor care finanțează ONG-uri și care și-au exploatat toate resursele, și-au dezvoltat economia și acum blochează interesat dezvoltarea României. Chiar dacă această lege nu rezolvă problemele sistemului energetic național, chiar dacă avem nevoie de o strategie energetică asumată de toate forțele politice, măcar reprezintă un pas în salvarea unor investiții de zeci de milioane de euro care pot produce energie ieftină, respectând condițiile de mediu.Această lege trebuie să treacă dacă în parlamentul României mai există un strop de românism adevărat”, a mai menționat parlamentarul Forța Dreptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here