Senatorul Iordache, Memoriu către șefii țării

2435

*,,Dacă alegeți să vindeți Complexul Energetic Oltenia la fier vechi, distrugeți orice șansă ca România să rămână un stat independent și prosper! Renegociați PNRR, stabiliți un calendar rezonabil și realist pentru decarbonare, aruncați la gunoi planul de restructurare al companiilor miniere până reușiți să puneți ceva în locul lor și nu transformați românii în sclavi!”

Senatorul Ion Iordache cere într-un Memoriu, CSAT-ului, Președinției, Guvernului, Ministerului Energiei și administrației CE Oltenia să salveze populația de sărăcie, frig și întuneric, luând măsuri urgente în Energie.

Printre altele, acesta arată că problema Carierei Roșia poate fi rezolvată cel puțin în două moduri.
Amintim că exploatarea CEO a fost închisă de USR-iștii de la Bankwatch, la începutul lunii iulie.
,,Se poate elibera o autorizație provizorie pentru 3 luni. O altă soluție ar fi emiterea unei Hotărâri de Guvern, fundamentată pe criza energetică actuală, care poate să garanteze funcționarea acestei cariere până la judecarea procesului pe fond.
-Rezolvarea urgentă, prin implicarea directă a Ministerului Energiei, a exproprierilor necesare pentru carierele Roșia, Roșiuța, Tismana, Jilț. Guvernul a blocat creșterea producției de cărbune prin întârzierea nejustificată a documentațiilor depuse la diferite ministere avizatoare pentru deblocarea fronturilor de lucru în așteptarea OUG privind decarbonarea care interzice licențierea noilor exploatări de cărbune.
– Achiziția imediată a stocurilor de cărbune de la carierele private, până la rezolvarea problemelor de exproprieri. Prin OUG, Guvernul poate dispune utilizarea cantităților de cărbune care pot fi extrase de la microcarierele din județul Gorj și care ar putea livra peste 100.000 tone/lună.
Astfel, până la intrarea în iarnă, CEO ar putea avea în depozite o cantitate suplimentară de cărbune de 700.000-900.000 tone”, arată senatorul, la punctul 2 din Memoriul său.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.