Puţini mai sunt prin oraşul nostru care-şi amintesc cu nostalgie de freamătul, entuziasmul şi voioşia existente în anii ’55-’70, în impetuoasa clădire din intersecţia străzilor Confederaţiei şi Tudor Vladimirescu.
În actualul sediu din strada T. Vladimirescu al Centrului de Calcul din Tg-Jiu şi al Redacţiei cotidianului „Gorjeanul”, îşi aveau sediul petroliştii din cadrul Trustului de extracţie petrol, dar mult mai înainte, aici a fost sediul Securităţii de tristă amintire, din perioada primilor ani de represiune a regimului burghezo-moşieresc.
În anul 1961 am luat iniţiativa înfiinţării primei noastre echipe sub denumirea „Pandurii”, prin formarea unei selecţionate locale alcătuită din jucătorii noştri petrolişti, printre care mă aflam şi eu şi cu alţi câţiva tineri din echipa CIL Tg-Jiu şi am învins în două amicale atât pe Dinamo Bucureşti (de unde venisem din postura de atlet de mare performanţă) şi apoi pe Dinamo Piteşti din Divizia „A” (în frunte cu valoroşii Halagian, Radu şi Feodot). După aceste succese neaşteptate, cu primarul din acea perioadă Ion Virgiliu şi conducerea petroliştilor gorjeni din Trusturile de extracţie şi cel de foraj-cu sediul pe Bd. Republicii, exact în clădirea Comisariatului militar, am constituit prima echipă de fotbal din oraş, sub denumirea „Pandurii”, ce avea să devină Campioana Olteniei, apoi noua promovată în Divizia „C”, în „B” şi în ultimii ani în „A”.
Menţionez, cu nostalgie şi mult, mult respect pe toţi cei ce au colaborat la acelaşi unison, pentru a satisface exigenţele unui public din ce în ce mai numeros şi entuziast care au contribuit înainte de toate la schiţarea şi începerea lucrărilor de modernizare în actualul stadion, dar numai o tribună de metal de 500-600 locuri şi… spectatori, de multe ori peste 10.000!!
Ca adolescent – jucător, apoi şi ca vicepreşedinte la Consiliul orăşenesc, HCFS Tg-Jiu, am întâlnit pe culoarele şi în birourile din actualul Centru de calcul, oameni de toată stima precum ing. Ion Tatu, director la „extracţie”, jrs. Vasile Hortopan, de la „foraj”, ing. Ticu Iliescu – de la protecţia muncii, Aurel Lucaci, Ţuchi Dănilă, Vasile Calotă şi Dumitru Condeescu de la „Sectorul economic”, pe ing. şef V.Ponta şi Ion Pacoste de la producţie, pe Mihai Blaj, Ion Pîrvu, Bebe Dorobanţu şi chiar şi pe ing. stagiar geolog Voican – Voiculescu, cu toţii fiind mereu alături de noua noastră formaţie ce aspira spre treptele înaltei performanţe fotbalistice.
Cu trenuri întregi, cu zeci de autobuze ce plecau chiar din Piaţa Prefecturii de azi şi cu sute şi sute de maşini, în coloane (aproape) fără sfârşit, acesta era „cadrul” oficial spre deplasările primei echipe „Pandurii”, spre Severin, Corabia, Calafat, Râmnicu Vâlcea, Hunedoara etc. Oraşul parcă renăscuse la viaţă şi trăia orice bucurie şi chiar unele mici necazuri într-o atmosferă colegială. Pentru noi cei din vechea generaţie, Centrul de Calcul ar merita să poarte pe frontispiciu emblema de marmură a primei echipe „Pandurii”, iar în înaltul său impetuos, chiar şi un steag imens al Pandurilor.
Manole BĂLOI fondatorul moral al Pandurilor
