Iată că domnul profesor universitar doctor Ion Popescu-Brădiceni, poet transmodernist cu caracter universal, ne oferă spre ştiinţă şi conştiinţă, un volum de poezii intitulat: „Călcâiul lui Ghilgameş” – un Ars Poetica Transpersonalia, ce a apărut la Editura Tipo Moldova din Iaşi în anul 2016. De menţionat că Editura TipoMoldova este recunoscută academic de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice pentru domeniile filologie şi istorie şi studii culturale. Transmodernistul şi veritabilul poet Ion Popescu-Brădiceni, abordează în aceste poezii (ca şi în multe altele!) nobleţea ideilor, fantasticul şi metafizica suculentă.
Poetul are un stil extrafin şi cu mesaj deosebit pentru cei erudiţi în filologie şi filozofie. Estetica nu este absentă în creaţiile sale. Cuvintele din poeziile sale mustesc de adevărul care zboară către noi şi pe care căutăm să-l înţelegem în sensul adevărat.
Neobositul Profesor, Poet, Creator Literar ne uimeşte prin puterea creaţiei Domniei Sale şi prin Fuga după idei personale ce le transpune pentru noi cei care mai citim, mai creăm ceva şi care ne bucurăm ce i-a „copt” mintea dezlănţuită. El este un autor total şi enciclopedic cu alură de extraterestru. În lucrarea amintită se remarcă idei poetice geniale din trecut, din prezent, din viitor, din Biblie…
În „Izgonirea vânzătorului din Templu”, poetul remarcă ideea măreaţă de templu: al iubirii faţă de Dumnezeu, izgonind ideea de comerţ în lăcaşuri sfinte.
Poetul spune în una din poezii: „Cum e grădina, aşa e sufletul grădinarului”… „Grădinarul îşi contemplă grădina ca / un legislator, ca un poet, ca un arhitect /, gata oricând să înalţe un Templu / propriei sale Fiinţe în Lume”. Va desăvârşi instrucţia ucenicilor săi / de la Academia Naturii, fondată de el / pe când tânăr Cavaler al Mesei Rotunde / fusese invitat să fie cel de-al doisprezecelea / sacrificial.
Aceste versuri ne îndeamnă să ne gândim chiar şi la Prezentul zilelor noastre cu ceea ce ar trebui să zămislească cei care ar putea să facă ceva pentru noi care ne punem speranţa în ei la alegeri şi mai apoi…
Conţinutul poeziei lui I.P.Brădiceni este fantastic de frumos expus şi plin de învăţăminte pentru cei „de Sus” sau „de Jos”.
M-i s-au părut extraordinare versurile: „S-a reîntors Potopul pe pământ / iar Noe cel Nou e considerat nebun. / Fluviile şi-au ieşit din matcă. / Mările au înghiţit ţări întregi. / Plouă încontinuu, plouă ca şi când / e inerent Sfârşitul Lumii. / În cimitire cadavrele se descompun / mai repede. Mirosuri groaznice / au împuţit aerul. În India / trupul mortului se incinerează / iar cenuşa se aruncă peste oglinda vreunei ape tulburi”.
Considerând viaţa ca un labirint, poetul spune: „Precum Orfeu, mă pierd copil / în muzici ce mă înfioară / şi las în urmă orice stil. / Dar zeul umbra îşi coboară / într-un infern tot mai ostil / şi-s nevoit să trag de sfoară, /să nu se piardă-n labirint”.
Ne uimeşte câte cunoştinţe au intrat în mintea şi sufletul poetului şi pe care le revarsă în versurile sale cu înţeles deosebit; de exemplu despre Picasso, Arghezi, Brâncuşi, Voltaire, etc., etc.
Totul este magnific şi splendid clădit în vers cu aspect deosebit faţă de alţi creatori de versuri.
Poetul consemnează în poezia „Îndreptarea”: „Veţi consemna, cumva grăbit / siliţi de Iona şi de chit, / acest poem: un dublu chist / al Creierului meu stingher / pe mare, pe pământ şi-n cer, / dar şi-n imaginar ţinut, / unde -ntre timp am să mă mut, / poate-nsoţit de vreo fecioară, / vreo fie-zână, vreo domniţă, / din, scoborâtă, de zeu, spiţă, / scăldându-se-n, de-absint, izvoară.”
Pline de izbucniri sufleteşti sunt versurile din poezia „O capodoperă eleusină” şi dedicate soţiei sale Gabriela (pe care cu onoare o cunosc!):
„De ce să mor eu?
Dar de ce să mori tu?
Tu cea mai frumoasă din Enky,
Eu cel mai frumos din Hyberboreu?
De ce să mori tu?
Tu cea mai trupeşă, şi cea mai concupiscentă?
Că m-ai înghiţi cu totul, pân’ la creştet!
Până la tălpi! Până la esenţă!
De ce să mor eu
Care deja viu fiind
n-ar mai trebui ca, reînviind,
să mă cobor din Marele Zeu?”
În „Iubirea ca un paradis pierdut”, citim, cu aceeaşi bucurie/ încântare:
„Ce muzică răzbate / Din pereţi! / La masa-mi (cea de brad) / Încerc să scriu. / Bătrân, cum sunt, s-au dus / vreo şapte vieţi. / A opta-i pe sfârşite. / Dar sunt viu!”, iar mai apoi: „Iubirea de s-a dus, nu are umbră. / Parfum nu are, urlă disperată / C-am îngropat-o într-o criptă / Dublă”.
Sigur că exemplele sunt foarte multe, sunt sublime şi pline de foarte multe înţelesuri cum de exemplu în poeziile: „Iubirea – ca un paradis pierdut”, „Trenurile”,” Balada zburătorului”, „Pasul tău de domnişoară”, „Răpunerea zeului” şi multe altele pe care vă rog să le citiţi pentru că nu aveţi ce regreta. Dimpotrivă, veţi reveni la realitate, vă veţi umple de dulci aduceri-aminte.
Personal consider că această lucrare editorială a poetului Ion Popescu-Brădiceni constituie apogeul maturităţii creatoare a Domniei Sale şi o recomand cu căldură sufletească tuturor.
Constantin Şişiroi, doctor în ştiinţe medicale, Medic primar ortopedie şi traumatologie Spitalul Judeţean Tg-Jiu
