Semnal editorial: ”De prin lume adunate” de Emilia Bubulac

1091

Cu ceva timp în urmă, când pregăteam programul Festivalului ”6 Continente” care a avut loc la Tg-Jiu în perioada 1-2 octombrie 2016, am avut bucuria de a mă întâlni cu renumita interpretă a cântecului gorjenesc, D-na Emilia Bubulac. După ce am discutat câteva detalii ale includerii în programul festivalului a prezenței ansamblului folcloric ”Cânt şi joc” din Peştişani pregătit de domina sa, am avut marea surpriză să primesc o carte din partea dumneaei, asupra căreia doresc să fac câteva referiri în cele ce urmează.
În primul rând, este de semnalat apariția acestui volum intitulat ”De prin lume adunate”, având-o ca autoare pe D-na Emilia Bubulac, reprezentantă de seamă și ambasadoare a cântecului gorjenesc și nu numai.
Câteva lucruri despre autoare. D-na Emilia Bubulac este gorjeancă născută într-un început de noiembrie la poale de munte, în comuna Peştişani, sat Boroşteni, județul Gorj, din părinții Natalia și Vasile Gonța.
Primii ani de școală îi parcurge în satul natal, după care urmează cursurile gimnaziale în școala din Peștișani. În anul absolvirii la Peștișani se înființează Liceul teoretic ”Constantin Brâncuși” ale cărui cursuri le urmează.
Copil fiind a beneficiat de dragostea părintească dublată de cea a bunicilor. De la mama și de la bunica sa Ilinca Nicolcioiu învață și deprinde treburile casei, dragostea pentru citit și arta combinației culorilor. Bunica sa era renumită pentru costumele populare pe care le crea.
Dealurile și lunca din împrejurimile satului i-au fost prima secenă pe care și-a creat deprinderea de a cânta melodiile populare ale satului. În anii de liceu beneficiază de îndrumarea și călăuzirea pașilor spre culegerea de folclor și cântecul popular din partea prof. Petre Ceaureanu.
După absolvirea liceului intră în învațământ ca educatoare în unul din satele învecinate. Nu rămâne decât un an pentru că își dorea să urmeze cursurile învățământului superior. Așa se face că în anul următor pleacă la București unde urmează cursurile școlii postliceale de geologie și pe cele ale facultății de istorie.
Se căsătorește cu Basarab Bubulac și se stabilesc în București. Dorul de casă o face pe Emilia Bubulac să fredoneze tot mai des melodiile populare gorjenești, iar sprijinită și impulsionată de soțul său începe să participe le festivalurile de muzică populară. Totodată își crează un repertoriu propriu și prezintă Radioului un mănunchi de cântece. Comisia de selecție, din care făceau parte printre alții Emilia Comișel și Mărioara Murărescu, îi reține 10 piese pentru difuzare, una dintre ele ”Mă dusei în pădurice” ajung în topul preferințelor ascultătorilor.
Urmează secția canto popular a Școlii Populare de Artă din București și se dedică aproape în totalitate fenomenului muzical tradițional, ceea ce marchează și începutul ascensiunii sale muzicale. Devine laureată a Festivalului-concurs ”Floarea din Grădină” și se integrează fenomenului cultural bucureștean. Participa la numeroase festivaluri de gen și aduce pentru București o mulțime de premii cu melodii autentice gorjenești.
Împlinirea profesională și anii de glorie ai Emiliei Bubulac, cum mărturisește chiar autoarea au loc în București în anii 1980-1990. Înregistrează L.P.-uri, casete, filmări la Televiziunea Română, primește responsabilități în coordonarea mai multor ansambluri cu care pleacă în afara țării și unde reprezintă cu mare onoare tradițiile populare românești. Înființează ansamblul Mugurelul în București cu care participă la numeroase turnee și unde promovează nume renumite de mai târziu ale muzicii populare românești.
În anii 1990 și 1991 conduce câteva ansambluri la turnee în Franța și Turcia, unde Gorjul beneficiază de o promovare specială.
Participă la evenimente culturale în Europa, Asia, Africa și America.
Se implică în organizarea unor acțiuni culturale pentru persoane cu dizabilități. Astfel organizează primul festival naţional al persoanelor cu dizabilităţi, Festivalul Internaţional de dans pentru hipoacuzici, concursul de miss pentru hipoacuzici și altele, evenimente care au făcut-o mai smerită, iar dragostea pentru aproapele său a devenit fără margini.
Continuă cariera muzicală, iar în anul 1996 a absolvit Facultatea de Arte – secția etnomuzicologie – din cadrul Universității Hyperion din București.
În anul următor începe un proiect personal în domeniul turismului înființând o agenție de turism cultural care i-a adus multe satisfacții și multe călătorii în întreaga lume la partenerii săi de afaceri. Așa se face că în perioada 2000-2001 se stabilește la New Yoark unde promovează cântecul popular gorjenesc și nu numai.
Dornică de noi provocări, Emilia Bubulac începe munca în televiziune, în 2005 devenind realizator de emisiuni la Etno TV și apoi la Favorit TV. Dintre emisiunile sale amintim: ”Bun voiaj”, ”Bun venit în România” și ”Bună ziua gospodari”.
Munca interpretativă îi este răsplătită prin decernarea de către Uniunea Internațională de Folclor a trofeului ”Oscarul mondial pentru folclor”, eveniment care a avut loc în anul 2014 la San Giovani Rotondo în Italia.
Este membru activ al Ligii Culturale ”Fiii Gorjului” din București, unde a prezentat și ansambul ” Cânt și joc” din Peștișani, la a cărui înființare a contribuit din plin și a cărui coordonare artistică o asigură cu mare drag, venind periodic de la București special pentru această muncă.
Atâtea evenimente și trăiri ale unui artist cu o sensibilitate deosebită nu puteau fi trecute sub tăcere. Dovada o constituie volumul ”De prin lume adunate” pe care Emilia Bubulac îl scrie cu mare patos și inspirație.
Volumul cuprinde versuri, proză, texte populare proprii și o succintă biografie personală. Cartea este una care pune în evidență sentimentalismul și bucuria de a fi alături de cei dragi și de a face bine ale autoarei. Cartea ne arată o mare povestitoare care nu uită să scoată în evidență detalii istorile despre locurile pe unde a călătorit, ceea ce dă o valoare deosebită cărții sale.
Am citit cu mare plăcere acest volum și apreciez că orice gorjean se poate regăsi în eseurile, versurile, descrierile și întâmplările Emiliei Bubulac.
Volumul beneficiază de o prefață a editorului Ion Loryan Diaconu și de un Cuvânt înainte semnat de renumitul Prof. dr. Dorel Cosma – Președintele Uniunii Internaționale de Folclor.
Pentru faptul că avem de-a face cu o carte documentară și artistică, precum și pentru contribuția adusă de către autoare locurilor sale natale, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni a organizat în Tg-Jiu un eveniment de prezentare a cărții Emiliei Bubulac. Evenimentul a avut loc pe 18.11.2016, ora 17.00, în sala Muzeului Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” și a fost organizat împreună cu Muzeul Județean Gorj și Liga Culturală ”Fiii Gorjului” din București, la care sunt invitați și așteptați toți iubitorii de frumos.
Victor Troacă, Președintele Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.