Recent a văzut lumina tiparului noul volum al scriitorului gorjean Florian Văideianu, iar prin bunăvoința autorului am primit un exemplar din acesta. Este vorba de volumul de poezie ”Alfabetul vieții”, apărut în acest an la Editura PIM din Iași, acesta fiind cel de-al douăzeci și cincilea volum al autorului.
Menționez faptul că anterior scriitorul mi-a încredințat nobila misiune de a mă număra printre lectorii volumului, înainte de publicarea acestuia, fapt care mi-a oferit privilegiul de a citi, cu toată atenția, creația autorului în faza respectivă. Fiind încântat de viziunea și adâncile sentimente poetice ale lui Florian Văideianu, am decis, la timpul respectiv, să scriu ceva despre acest volum, care urma să plece spre tipar. Așa se face că mi-am adunat idele într-un eseu intitulat ”Sentimentele poetice ale autorului despre alfabetul vieții”, pe care Florian Văideianu a avut amabilitatea de a-l include în volumul său ca ”Postfață”, iar în cele ce urmează vom prelua conținutul acesteia, cu unele adăugiri.
L-am cunoscut, până acum, pe Florian Văideianu ca fiind un prolific autor de romane, lucrări monografice și documentare, dar acum, m-a surprins plăcut acest volum de creații poetice, sugestiv intitulat ”Alfabetul vieții”.
După numeroase volume în care Florian Văideianu și-a exprimat talentul literar, în special, prin scrieri în proză sub forma romanului sau a nuvelei, iată-l acum că reușește să ne aducă în atenție o subtilă creație poetică, prin care autorul își manifestă o multitudine de gânduri, trăiri, sentimente, sau aduceri aminte asupra vieții ființei umane de la naștere până la senectute.
Interesantă această scriere poetică construită ca un șirag de mărgele format din literele alfabetului literar cunoscut de noi, dar în esența creativă a autorului poate fi vorba de un ”Alfabet al vieții”, care are un început și un sfârșit. Pentru acest volum de versuri, autorul alege drept motto, cuvintele renumitului filozof, scriitor și teolog danez din secolul al XIX-lea, Søren Aabye Kierkegaard, conform căruia ”Viața nu e o problemă care trebuie rezolvată, ci o realitate care trebuie trăită”, iar Florian Văideanu subscrie acestei idei și construiește un alfabet poetic al cursului vieții, așa cum i-a fost dat să-l parcurgă.
În chiar mesajul adresat de autor cititorilor săi, își explică demersul său și subliniază faptul că ”acest modest volum de versuri …. încearcă să parcurgă, așa cum se și intitulează, întregul ‹‹Alfabet al Vieții›› omului, de la nașterea acestuia până la trecerea lui în eternitate”.
Este interesant de remarcat modul în care autorul a conceput acest volum. În primul rând, volumul este deschis cu poezia ”Alfabetul vieții” – o creație în care fiecare vers începe cu un cuvânt a cărui primă literă urmează succesiunea literelor alfabetului, trecând prin toate etapele vieții. Viața începe ”Atunci când în cuplul iubirii/ Bucuria se înalță spre cer,/ Copilul, ca rod al unirii,/ Devine în viață un țel./”, iar după naștere ”Iubirea îl face să crească/ În dragostea lui de părinți;/ Joaca de griji să-l ferească,/ Karma să-i fie la sfinți”, pentru ca în final, autorul să fie ”Uimit de vremea sosită,/ Văd neaua din albul sprâncenei,/ Xilen voi avea în orbită,/ Zăcând în adâncul Selenei./ Quo vadis tu omule frate?/ Welcom în Eternitate!”.
Iar apoi volumul continuă cu câte un grupaj de poezii al căror titlu are ca primă literă etapa din alfabetul vieții terestre cărei îi este dedicată. Așadar primei litere a alfabetului, autorul îi dedică poeziile ”Atunci” (”Când prima geană de speranță/ Apare-n colțul unui zâmbet,/ … E semn Divin ce ne învață … Că a mai apărut o viață”) și ”Acum” când autorul constată că ”…pe Pământ viața-i mai dură,/ Nu ne mai lasă să trăim,/ Ne păcălește și ne fură,/ Răpindu-ne tot ce iubim”.
Apoi poetul trece la următoarea literă a ”Alfabetului vieții” și rememorează ”Bunătatea” bunicii sale din anii copilăriei, starea ”Bacoviană” din anii de liceu, apoi cunoaște ”Bucuria efemeră”, pentru ca și la vârsta senectuții sale să fie impresionat de personalitatea iubitei sale ”Bunici” (Stâlpul casei tu ai fost/ Și te-ai îngrijit de toate,/ La tine totul avea rost,/ Ca să meargă ca pe roate”).
Copilăria la țară ne este mereu prezentă în inimă și în minte, asemenea poetului, care imploră o ”Căruță trasă de boi” să-i aducă înapoi vremurile de demult: ”Căruță trasă de boi/ Adu-mi satul înapoi, /Să mai văd puțin noroi/ Și copii desculți și goi”.
Destul de des autorul face câte o ”Călătorie în trecut”, cu sau fără ”Carul cu fân” al verii pentru a ajunge la o ”Doamnă” căreia îi aduce un reproș: ”De ce-ai venit așa repede toamnă,/ În viața mea plină de jale?/ Tu nu ai învățat ce-nseamnă/ Durerea de genunchi și șale?”.
Stând ”De vorbă cu timpul” constată faptul că are un ”Destin” pe care l-a acceptat chiar de n-ar fi vrut. Privind înapoi încercă să-ți amintească ”De câte ori” i s-a aprins ”Dorul de tinerețe”. De la mare depărtare, autorul își reamintește de frumusețea luncii mănoase și umbroase care era destinația fiecărei dimineți de vară a locuitorilor satului de pe valea Tismanei și care prin bogăția și dărnicia ei asigura traiul acestora. Și pe deasupra spune poetul că ”Era atât de frumoasă” (Luncă umbrită de sălcii bătrâne,/ Cu verdele ierbii, mereu. Erai o adevărată minune,. Lipită de sufletul meu”).
În continuarea ”Alfabetului vieții”, autorul alocă un spațiu poetic fiecărei litere, etape a vieții sau mărgele a șiragului de ani scurși, unde suntem întâmpinați de versurile dedicate satului copilăriei sale, anilor tinereții, anilor dedicați familiei și profesiei, precum și de gândurile versificate asupra realizărilor vieții trecătoare, greutăților, bucuriilor dar și dezamăgirilor pe care le-a trăit sau le-a simțit de-a lungul anilor.
Cu toată ”Forța perseverenței” de care a dat dovadă autorul în cursul vieții, totuși a fost sortit să poarte cu el ”Greaua povară” a celor ”șaptezeci și două de toamne”, parcurgând cu demnitate drumul ”Golgotei”, fiind conștient de momentele sale de ”Glorie înșelătoare” care au trecut ca vântul și au devenit ”istorie”, odată cu trecerea timpului.
Încă are ”Inima frântă” aducându-și aminte, din nou, ”Când a plecat spre cer bunica,/ Acolo sus, lângă o stea,/ Atunci eu am rămas cu frica/ De a nu mă descurca.” Știe că a plecat de la ”Kilometrul zero”, ajunge la ”Judecata vârstei” dar totuși mai crede în ”Leacurile bătrânești” și în darurile lui ”Moș Crăciun” și chiar dacă mai are câte o ”Nemulțumire” dă drumul muzicii din ”Oda amintirilor”.
Când dă ”Prima zăpadă” în București, autorul, aleargă la ”Post Restant” pentru a ridica scrisoarea pe care și-o trimisese în trecut și își citește o ”Rugă” tristă prin care își cheamă sfârșitul lumesc (”Vino moarte, vino-n fugă,/ Nu mă mai lăsa s-aștept./ Dar să-ți pui pe față glugă / Când îmi înfigi coasa-n piept”).
Spre finalul alfabetului, poetul constată că ”Trec anii” și se întreabă retoric ”Tinerețe unde ești” pentru ca apoi să se gândească la ”Țelul unui muritor”, care privește spre ”Văzduh”, și se hotărăște să realizeze o ”Xeroxare” deși este conștient de valoarea nulă a acesteia,
În periplul său alfabetic, autorul sau cititorul așteaptă ”Zorii zilei”, privește în ”Zare” și constată că se apropie de ultimul popas al vieții: ”Acum alfabetu-i aproape sfârșit,/ Doar o singură literă a mai rămas,/ Pe care o mai ai de-nvățat, de citit,/ Până la ultimul vieții popas”. Apoi privind spre ”Zațul cafelei” își imaginează ”Zidul dintre cele două lumi”, moment în care poetul ține să ne transmită un mesaj optimist: ”Dar tuturor le spun acum răspicat,/ Ca lumea întreagă să afle, să știe,/ Că doar alfabetul s-a terminat,/ Iar noi vom trăi în veșnicie!”.
Menționam faptul că volumul beneficiază de o grafică specială realizată de reputatul grafician prof. Grigore Haidău. De remarcat această abordare interesantă a autorului, care face apel la tot ceea ce l-a impresionat de-a lungul anilor, exprimându-și sentimentele sale în ritmuri poetice care ne fac, pe noi cititorii, să medităm profund asupra tuturor etapelor vieții și să fim convinși, așa cum susține poetul, ”Că doar alfabetul s-a terminat”.
Apreciem că prin parcurgerea acestui alfabet ritmic al vieții, oferim câteva clipe de desfătare a minții și sufletului fiecăruia dintre noi, cu semnificații specifice profunzimii până la care reușim să pătrundem în substratul uneia sau alteia din ideile propuse de autor.
Menționăm faptul că scriitorul Florian Văideianu este membru al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu-Jiu, căruia îi adresăm felicitări pentru această nouă apariție și îi urăm succes deplin în materializarea viitoarelor sale proiecte scriitoricești.
dr. Victor Troacă, reședinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban”
