Semnal editorial – „Demiurgul” de Dumitru Dănău şi Aurelia Găvănescu

190

Dumitru Dănău, salvând din uitare şi câteva texte ale Aureliei Găvănescu, se întoarce în brâncuşiologie cu un nou titlu, intitulat „Demiurgul”. Demiurgia e un concept platonician frecventat cu asiduitate de romantici şi, o vreme ocultat, astăzi recuperat în transmodernism.

Dintr-o prefaţă aflăm că autorii se rezumă, cu modestie, la poesis, dar oferă arhilectorului (comunităţilor împătimite de Brâncuşi) câteva repere: invocarea muzelor cărora sculptorul hobiţian le-a plătit greu tribut; cultivarea eroilor neamului întru panteonizarea (intemplarea) lor; trăirea artiştilor (şi a poeţilor implicit) în absolut; exploatarea (explorarea) Sufletului ca lucrare întru cunoaşterea esenţei geniului brâncuşian; a cărui creaţie plastic-arhitecturală a lărgit-o pe aceea a întregii umanităţi reînnoindu-i viziunile şi Kratofaniile (epifaniile). Logozicerile selectate din logosfera de şi despre Brâncuşi, dar şi logosul în sine reinstituit prin mythos (povestirea fondatoare), particularizează noua întreprindere sculpturală şi poezească a lui Dumitru Dănău şi a regretatei dăscăliţe Aurelia Găvănescu, o apostoliţă a slovelor sincere, curate, emotive, reverberând în aerul încărcat de tradiţii al Gorjului ancestral, arhetipal.
Hobiţa s-a vădit a fi locul genezei, punctul sacru al oricărui zbor până în pragul transthanatic, iar Constantin Brâncuşi i-a reînviat, ontologic (şi transontologic) pe Pan, pe Orfeu, pe Hefaistos, pe Hermes, pe Apollo şi chiar pe Dionisos, căci „s-a hazardat” a „replasma” (Ion Heliade Rădulescu) lumea în formele ei primordiale. Astfel că, dacă la început a fost cuvântul, Ideea cuibărită în el, după nişte legi ezoterice (dar şi exoterice), ca într-o „închisoare” (peştera platoniciană), în miezul lucrurilor-în-sine, au fost dezghiocate, readuse în aletheia, unde Materia şi Spiritul s-au reîmbrăţişat după modelul Cerului şi al Pământului, într-un sărut pururea fertil şi infinit.
Introducerea epuizându-se deja, nu-mi rămâne decât a vă invita în universul acestei cărţi, care reconjugă auditivul şi vizualul, existenţialul şi imaginarul, realul şi fantasticul. În – ţin să remarc – secţiunile (transversaliile) semnate de Dumitru Dănău se văd: profunzimea „dicteului” liric, maturitatea reflecţiei, tonul melancolico-meditativ, valoarea crepuscularităţii eului cogitativ, valoarea profesionistă a textului, construit riguros într-o placentă de zvâcnitoare autenticitate (Vezi „Poem pelasgic”, Masa Tăcerii, Gândind la gândirea lui Brâncuşi, Daţi-mi o idee, daţi-mi o pasăre, La scara de albastru, Cocoşul, Balada Muzelor, Unei Danaide, Eileen Lane Lumea lui Brâncuşi, Mesajul simbolic al „Pietrelor de hotar” a lui Brâncuşi ş.a.) Cu încă două-trei menţiuni, ca, de pildă, bilingvismul româno-german, apelul la Serge Faucherau (Franţa), Ernst Jandl (Austria), Gerhard Ruhm (R.F.G.), Lucian Blaga (România), închei demersul de faţă cu îndemnul adresat forurilor diriguitoare ale municipiului şi judeţului să-l sprijine pe scriitorul şi traducătorul Dumitru Dănău în tipărirea rodului frunţii/minţii/inimii sale.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here