Seminar vamal, la Târgu-Jiu

418

vamaŞefa Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj, Gabriela Liao, a organizat ieri, în incinta unei unităţi private din municipiul Târgu-Jiu un seminar intitulat: “Uniunea vamală şi integrarea 

economică internaţională”. Scopul acestei întâlniri s-a dorit a fi creşterea gradului de sensibilizare a agenţilor economici din judeţul nostru pentru respectarea reglementărilor vamale şi contribuirea la contracararea fraudelor vamale şi fiscale.

Organizatoarea seminarului, directoarea Gabriela Liao, şi-a propus să familiarizeze sectorul privat cu noile reguli vamale, să consolideze transparenţa în activitatea vamală, să facă cunoscută legislaţia vamală comunitară şi controlul circulaţiei intracomunitare, în special al mărfurilor accizate, şi să intensifice colaborarea între autorităţile vamale la nivel central şi local, cu mediul oamenilor de afaceri şi cu celelalte instituţii publice. “Am deosebita plăcere să vă am aici invitaţi. Vă mulţumesc pentru prezenţă, mulţumesc gazdelor pentru amabilitate şi îmi permit să îl numesc aici pe domnul Viorel David, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Gorj şi pe doamna directoare a Camere de Comerţi, Mariana Vodislav. Am onoarea să am alături lângă mine şi pe doamna Maria Moţa, preşedinta Agenţiei Naţionale de Egalitate de Şanse în cadrul Ministerului Muncii. Noi am organizat această întâlnire care se vrea un prim pas într-un parteneriat de lungă durată cu mediul oamenilor de afaceri. Sper ca această întâlnire să fie urmată de altele de-a lungul timpului”, a declarat Gabriela Liao, directorul coordonator al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Gorj.
Participare prestigioasă
Principalul scop al întâlnirii de ieri a fost de prezentare a instituţiei aşa acum este acum Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale şi promovarea imaginii instituţiei în rândul oamenilor de afaceri. La seminar au participat, oameni de afaceri, şefi de instituţii publice şi de firme private, angajaţi ai Camerei de Comerţ Gorj şi reprezentaţi ai autorităţilor. “Dorim să avem o colaborare cât mai bună, vă mulţumim pentru colaborarea pe care o avem în prezent şi vă asigurăm că din partea noastră veţi avea cele mai bune servicii pe care vi le putem oferi”, a declarat directoarea Liao, prezentând apoi tema pe care a pregătit-o pentru seminar. În timpul desfăşurării seminarului au mai sosit aici şi directorul de la regionala de vamă Craiova şi directorul de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, cei doi fiind reţinuţi, iniţial, într-o video-conferinţă cu ministrul de Finanţe, Pogea.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here