Seminar despre revoluția lui Tudor Vladimirescu pentru elevii Colegiului Economic ,,Virgil Madgearu”

1457

Primul seminar interactiv din cadrul proiectului ,,200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu” s-a desfășurat, în această săptămână, la Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu.

Seminarul a fost unul de mare succes, reunind elevi din mai multe clase, dornici să cunoască aspecte din trecutul glorios al poporului român. Fostul viceprimar al municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, pe baza unui scurt documentar, le-a oferit elevilor informații despre personalitatea lui Tudor Vladimirescu și ce a însemnat pentru țara noastră. ,,Atât elevii prezenți, cât și alți elevi din clasele a IX-a – a XII-a sunt invitați să participe la concursul online de eseuri ,,200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu”: https://www.facebook.com/events/296461002097982?ref=newsfeed”, au transmis reprezentanții Asociația pentru Democrație Educație Respect (ADER) Târgu-Jiu. Este de reamintit faptul că Asociația pentru Democrație Educație Respect implementează proiectul ,,200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Scopul proiectului este promovarea valorilor patriotice în rândul liceenilor prin metode non-formale. Principalele obiective urmărite prin implementarea proiectului sunt: creșterea interesului elevilor pentru istoria românilor, respectarea și promovarea valorilor naționale; cultivarea imaginației și creativității elevilor în același timp cu stimularea sentimentului de prețuire a trecutului glorios al poporului român și de mândrie patriotică. Beneficiari direcți ai proiectului sunt minim 150 de elevi din clasele a IX-a – a XII-a de la liceele din municipiul Târgu-Jiu.
Astfel, în perioada 5 mai -15 iunie 2021, vor avea loc două activități destinate liceenilor: Concurs de eseuri online cu tematica „200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu” – cele mai bune eseuri vor fi publicate într-un volum cu ISBN, Editura Thoth; Seminar interactiv desfășurat în sălile de curs ale liceelor. Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultura. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/de inițiativă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here