Prim-vicepreşedintele PAS Gorj, Constantin Semen, a anunţat joi că intenţionează să candideze iar anul viitor pentru funcţia de primar al comunei Padeş. Semen este, în prezent, la Padeş consilier local acesta situându-se pe locul trei, în comună, la alegerile din 2008.
,,Am fost la un pas de a intra în turul al doilea la alegerile de acum trei ani. Am obţinut 300 de voturi, motiv pentru care voi candida din nou. Avem deja pregătită o strategie de campanie”, a declarat Semen. Acesta a menţionat că nu a avut contre cu primarul PSD în exerciţiu dar a promis că la viitoarele conferinţe de presă va face dezvăluiri în legătură cu lucrurile bune şi mai puţin bune din Padeş.
A.S.