Selecţie pentru “Tabăra de vară pentru cercetaşi”

234

Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia informare şi relaţii publice, a lansat concursul naţional de selecţie pentru participarea elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal din România la cea de-a opta ediţie a Taberei de vară pentru cercetaşi „Fii cel mai bun! Fii la înălţime!”. Ediţia din acest an se va desfăşura, în perioada 27 iulie – 3 august, la Predeal, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Terestre.

La tabără se pot înscrie elevii care sunt, la momentul desfăşurării concursului, în clasele VI-VII şi IX-XI. Tabăra îşi propune să dezvolte şi să valorifice calităţile fizice şi morale ale tinerilor participanţi, spiritul de competiţie şi de echipă. Programul taberei va cuprinde activităţi aplicativ – militare, întreceri sportive, vizite la obiective militare şi turistice. Concursul de selecţie cuprinde două etape, în cadrul acestora testându-se cunoştinţele elevilor despre Armata României, NATO şi UE. În prima etapă (26 martie – 20 aprilie), echipe constituite din câte doi elevi vor trebui să completeze un formular de înregistrare şi să răspundă la 20 de întrebări tip grilă. Pentru cea de-a doua etapă (21 aprilie – 11 mai), echipele care au răspuns corect la cel puţin 15 întrebări ale primei etape se califică, acestea urmând să răspundă la un nou set de întrebări. În perioada 12 – 18 mai, juriul concursului va evalua răspunsurile trimise de echipele calificate în cea de-a doua etapă, 21 dintre acestea (primele 10 echipe din învăţământul gimnazial şi primele 11 echipe din învăţământul liceal) urmând să participe la tabăra de pregătire. Detalii cu privire la acţiune pot fi obţinute de pe pagina web www.mapn.ro/tabara.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here