Şeful PNL Teleşti, candidat la PAS: “Bătălia pentru primărie se va da între mine şi Bâldea”

308

Picture 823Gheorghe Mogoşanu, de un an de zile, preşedinte al PNL Teleşti a trecut la Partidul Alianţa Socialistă(PAS). Mogoşanu, afacerist local, spune că a făcut acest pas, nemulţumit că PNL-ul a cedat primăria PSD-ului, partid care l-ar susţine pe Romulus Bâldea la o viitoare candidatură. Fostul liberal este convins însă că marea bătălie pentru primărie se va da între el şi primarul în exerciţiu.

“Am fost preşedintele PNL Teleşti dar ca urmare a protocolului schimbat de înţelegerea dintre PNL şi PSD, printr-un schimb cu Bălăneştiul, am plecat din partid şi am venit la PAS. Aici sunt candidatul pentru Primăria Teleşti, după un an de zile de PNL. Am plecat cu toată organizaţia la PAS”, explică Mogoşanu, care susţine că este un afacerist local. Pentru Teleşti s-au anunţat deja câteva candidaturi, adică primarul în exerciţiu Romulus Bâldea, aflat încă în tratative cu UNPR şi PSD, fratele lui Mădălin Giurcău, Daniel Giurcău din partea PPDD, Sandu Dodenciu, actualul viceprimar care va candida şi el, momentan este independent el fiind prezent sâmbătă la şedinţa UNPR, Jugravu Alexandru care este candidatul PPDD şi Nicolae Paicu din partea PRM. Fostul liberal susţine însă că are şanse mari să îl bată pe edilul Bâldea. “Sunt şanse din discuţiile cu localnicii. Peste 60% şansa este de partea mea. Bătălia se va da între mine şi Bâldea”, a explicat noul membru PAS.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here