Şeful PC, absent la Gorj

404

PCPreşedintele PC Gorj, Daniel Constantin, nu a confirmat în totalitate prezenţa sa, săptămâna aceasta, în judeţul Gorj, şi drept urmare nici nu a venit la Târgu-Jiu deşi a fost aşteptat de către reprezentanţii organizaţiei judeţene conservatoare.

În lipsa preşedintelui, întrunirea programată însă pentru ieri la Muzeul Judeţean “Al. Ştefulescu” din Târgu-Jiu s-a ţinut, cei prezenţi primind însă informaţii de la colegii lor de partid din capitală în legătură cu accesarea fondurilor europene.

PC1Deşi a mai anunţat în urmă cu câteva luni că va veni în judeţul Gorj, pentru o întâlnire cu conservatorii, dar şi cu oamenii de afaceri din Motru şi Târgu-Jiu, preşedintele PC, Daniel Constantin, şi-a contramandat atunci această vizită de lucru, fără prea multe explicaţii. Acum, liderul PC a anunţat iar că vine în judeţul nostru, punându-i, din nou, pe conservatori să se pregătească pentru vizita acestuia pe 23 august. Din păcate nici acum Daniel Constantin nu şi-a făcut apariţia în Gorj, trimiţând însă în municipiu câţiva specialişti ai partidului pentru a instrui conservatorii în legătură cu accesarea fondurilor europene. La întrunire au participat în jur de 100 de persoane, în mare parte membrii de partid din mai multe judeţe ale ţării. Şeful organizaţiei PC Mehedinţi a venit şi el la Târgu-Jiu, alăturându-se echipei lui Ilie Petrescu. Doar un singur primar gorjean a fost în sală, adică edilul din Novaci, Pantelimon Todea, membru PC Gorj.

Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, trebuia să aibă întâlnire, ieri, la Târgu-Jiu cu reprezentanţii din judeţele Gorj, Hunedoara, Dolj, Mehedinţi.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.