Şeful de Investiţii de la UMC Lupoaia, următorul pe lista sesizaţilor la DNA

352

După directorul UMC Lupoaia, Constantin David, luat la întrebări săptămâna trecută de conducerea CEO, a venit rândul şefului de Investiţii a unităţii miniere, Romeo Petrişor, să fie reclamat la superiori şi la DNA, prin intermediul aceloraşi scrisori care fac, de câteva zile, vâlvă în mineritul motrean. În cuprinsul celei de-a doua scrisorii, în care este criticată activitatea lui Romeo Petrişor, acesta este acuzat de trafic de influenţă şi abuz în serviciu, asta pentru aşa-zisele afaceri pe care le-ar fi gestionat din funcţiile de conducere avute la Roşiuţa, EMC Motru şi acum la Lupoaia. Petrişor neagă însă acuzele aduse în cuprinsul scrisorii adresate şi DNA, considerând că în cauză sunt lucruri ,,umflate” intenţionat pentru a-i crea vreun prejudiciu de imagine şi o demitere din funcţie.

“Vă supun atenţiei spre anchetare activitatea domnului Petrişor Romeo. De circa 15 ani, pe lângă munca de la serviciu, s-a ocupat îndeosebi de afacerile personale, să-şi completeze veniturile. De prin 1998 de când era director la Cariera Roşiuţa a cumpărat rabe, tractoare, chiar o macara şi le-a închiriat la cariera pe care o conducea, prin diferite firme. Şi-a luat şi un colaborator care să se ocupe de parcul de maşini şi utilaje, în persoana lui Cîrligel de prin Samarineşti sau Văgiuleşti (cred). Treaba a mers bine, apoi a fost şi promovat director adjunct la EMC MOTRU astfel că a putut să-şi protejeze afacerile din cadrul mineritului. Au început sa apară şi beneficiile: apartament în Sibiu şi automobil Skoda Octavia nou, dar şi un jeep Tucson etc.”, îşi începe scrisoarea anonimul, care s-a intitulat de data aceasta “un haiduc”, în intenţia de a scoate la lumină aşa-zisele ilegalităţi ale şefilor din mineritul motrean.
Cele precizate în cuprinsul scrisorii, ajunse pe aceleaşi căi şi la Gorjeanul, sunt negate însă de Petrişor Romeo care menţionează că nu a deţinut niciodată utilajele la care face referire persoana care a scris scrisoarea. Inginerul-şef de la Lupoaia susţine că singurele informaţii reale sunt că deţine un apartament în Sibiu, achiziţionat mai demult, el fiind de loc din Făgăraş, şi că a avut o maşină Skoda pe care nu o mai are la acest moment. “Nu mai am maşină. Puteţi vedea asta în declaraţia mea de avere”, susţine Romeo Petrişor.
Deşi am căutat însă declaraţia de avere a lui Petrişor Romeo, care susţine că trimis-o recent la CEO, aceasta nu există, cel puţin pe site-urile de profil şi pe cel al Complexului Energetic Oltenia.

Ciurel invitat să ancheteze
“A dus-o bine, şi-a mărit parcul auto cu mai multe TIR-uri de transport. A fost schimbat însă din funcţie, dar a fost pus şef birou modernizări utilaje carieră căci era în derulare modernizarea EXC.02 si EXC.04, Abzeţerul din Ştiucani şi circuitele de benzi aferente, având pe mână un contract de zeci de miliarde, ROMINEX Timişoara (sau Tg.-Jiu nu ştiu exact de unde este). Şi ce-a făcut domnul Romeo? Toate transporturile de piese noi şi care mergeau la reparat şi veneau de la reparat s-au făcut cu maşinile lui. Afacere de zeci de miliarde. Transporturile erau în sarcina Rominex sau a subcontractanţilor şi erau sume alocate pentru acestea. Ce abateri a săvârşit? Nu mă pricep, dar cred că trafic de influenţă, abuz în serviciu cel puţin”, mai completează autorul scrisorii adresată şefului CEO, Laurenţiu Ciurel, şi a directorului Diviziei Miniere, Daniel Antonie. Şi aceste lucruri, astfel redactate, au fost însă negate de cel împotriva căruia sunt îndreptate atacurile scrise.

Hanul de la Gura Motrului, dorit de fiul inginerului-şef
“Haiducul” în cauză comentează şi despre aşa-zisa achiziţionare de către Romeo Petrişor a Hanului de la Gura Motrului, construcţie nefuncţională, lucru contestat de inginerul-şef Investiţii de la Lupoaia.
“Şi cum afacerile mergeau bine, Romeo a cumpărat Hanul de la Gura Motrului. Aţi citit bine! Se vorbeşte de 1 milion de dolari sau euro. De unde atâta bănet? A mai cărat şi cărbune de la cariere private la Termo Severin, ca «să sprijine» EMC Motru”, se mai arată în scrisoare.
Petrişor Romeo susţine în schimb că fiul său Ciprian, la care se face de altfel referire în scrisoare, ar fi intenţionat să achiziţioneze hanul în cauză, dar a renunţat apoi la investiţie. În 2010 hanul de la Gura Motrului a fost executat silit de un executor din Gorj, deşi proprietatea se află pe raza localităţii mehedinţene Argineşti.

“Nu am şi nici nu am avut vreo carieră”
“Nu ştiu pe la ce firme a lucrat, pe numele cui erau, pe numele lui, al fiului său Ciprian, al lui Cîrligel sau alţii, dar am auzit de numele unor firme NICTRANS, ROMITRANS… Şi pentru că domnul este inginer minier s-a gândit că trebuie să «ajute economia ţării» şi-a deschis şi o carieră de cărbune, la Miculeşti(cred). Se aude că ar fi dat-o lui Cîrligel sau unei firme din Satu-Mare a ginerului PSD-istului Ciocan, mare ştab în judeţul lui. În urma acestei tranzacţii ar primi euro/ tona de cărbune excavat. Firma s-ar numi LESCAR”, se mai completează sesizarea cu menţiunea că cei în cauză l-ar fi ajutat pe Petrişor să ajungă mare şef la Lupoaia.
Petrişor Romeo, inginerul-şef de Investiţii de la Lupoaia neagă însă şi aceste lucruri redactate în scrisoare şi menţionează că nu mai vrea să comenteze nimic. “Sunt lucruri vechi, persoane care aduc în discuţie ce au auzit despre mine, sunt bârfe nimic mai mult. Dacă m-au văzut vorbind cu cineva, gata, am afaceri. Sunt persoane care nu au ce face şi care, în loc să-mi vadă declaraţia de avere se trezesc vorbind”, a conchis Petrişor Romeo, menţionând că nu se teme de repercusiuni urmare a acestei scrisori care încearcă să-l incrimineze.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here