Șefii Secțiilor de Poliție Rurală Novaci și Stoina, la concurs

2184

Înscrierile la concursurile organizate de IPJ Gorj pentru ocuparea funcțiilor de șef la Secția 8 Poliție Rurală Stoina și la Secția 9 Poliție Rurală Novaci, cu recrutare din sursă internă, s-au încheiat, ieri. În total, trei candidați și-au depus dosarul, doi pentru Novaci și unul singur, actualul șef, pentru Stoina. Surse au precizat, pentru Gorjeanul, că unul dintre candidații care au optat pentru Secția 9 Poliție Rurală Novaci este inspectorul principal Marius Ionuț Dobre, în prezent fiind împuternicit șef de secţie. Contracandidatul său este Florin Lăzărescu. La concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de șef al Secția 8 Poliție Rurală Stoina s-a înscris comisarul Gabriel Rădăcină, în prezent împuternicit șef de secție. Concursurile vor avea loc la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, pe 2 octombrie, la ora 12.00 şi vor consta în susţinerea unei probe unice de selecție: un interviu structurat pe subiecte profesionale.,,În cadrul interviului fiecare membru al comisiei de concurs/examen adresează întrebări candidatului, fără a depăşi tematica și bibliografia afișate şi în concordanţă cu atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute în fişa postului scos la concurs. pentru fiecare întrebare se elaborează o grilă de interpretare, care va fi afişată la finalizarea interviului cu ultimul candidat înscris la concurs/examen. Nota finală se calculează ca medie aritmetică între notele acordate de membrii comisiei cu două zecimale, fără rotunjire. Notele se acordă independent de fiecare membru al comisiei de concurs/examen şi se trec în borderou. Aprecierea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Este declarat admis candidatul care are nota cea mai mare şi este notat cu cel puţin 7.00. În situaţia în care mai mulţi candidaţi au obținut aceeaşi notă este declarat admis la concurs candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs. Durata de desfăşurare a probei interviu va fi stabilită de comisia concurs/examen, fără a depăşi limita maximă de 3 ore. Interviul va fi înregistrat audio și/sau video”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.