Șefii CEO de la Ișalnița, acuzați de abuzuri grosolane! Salariații nu au primit nici până acum dublura CIM

4103

O parte a salariaților CEO nu au primit de la administrație actul adițional în care sunt prevăzute noile modificări aduse la contractele individuale de muncă (CIM). Este vorba de toți salariații care fac parte acum din Sindicatul Energia Rovinari, organizație care s-a dezafiliat de la FNME și a trecut la Federația Energetica. ”S-au făcut grupe mari, de 60- 100 de oameni, din tot CEO, care au trecut la Sindicatul Energia Rovinari. Actele adiționale s-au încheiat în duplicat, dar numai la Ișalnița, conducerea refuză să le pună duplicatul la dispoziție salariaților care fac parte acum din Sindicatul Energia Rovinari, al cărui vicepreședinte este Manu Tomescu. În aceste acte adiționale sunt cuprinse modificările salariale aduse de la 1 aprilie”, spun salariații termocentralei.

Liderul grupei sindicale a Energia Rovinari, de la Termocentrala Ișalnița, Nicușor Văduva, a declarat: ”Se semnează actul adițional în două exemplare din care unul rămâne la salariat. Angajații au semnat și, apoi, documentele s-au întors la Personal ca să semneze și sindicatul. Numai că, la salariații care aparțin Sindicatului la Energia Rovinari nu au mai ajuns adiționalele, nu ni s-a spus nimic de către conducere. Oamenii au rămas fără exemplarul anexă la Contractul Individual de Muncă. Aștept să iau legătura cu cei de la Personal. Trebuia să ni se aducă la cunoștință, toți am semnat pe ambele exemplare.  Actul adițional este contractul individual de muncă, cu toate drepturile salariatului. Când se face o modificare salarială, se trece în CIM. Salariaților le trebuie aceste acte, așa cum e normal, mai ales în cazul în care vor să conteste ceva în instanță. Nu ni s-a eliberat al doilea exemplar, cerut de funcționărime pentru a fi semnat și de sindicate. Nicio lege nu prevede ca pe actul CIM nu trebuie semnat și de reprezentanșții sindicali, așa cum a cerut administrația de la Ișalnița. Actul este încheiat între salariați și administrație, nu au ce să caute sindicatele.

Practic, oamenii au intrat în drepturile care sunt pe actul adițional și toți membrii altor sindicate au primit duplicatul, numai cei de Energia Rovinari, nu”, a declarat Nicușor Văduva.

Termocentrala Ișalnița, ”stat în stat”

”Ișalnița a fost și este stat în stat. Sunt mari amenințări și abuzuri”, a declarat Florin Cimpoieru, fost șef de tură în cadrul termocentralei. Acesta s-a transferat de la Ișalnița, la Cariova 2, după ce a realizat că exista riscul ca din lipsa personalului specializat, să se producă accidente de muncă mortale. La Ișalnița, din cauza deficitului de personal au avut loc astfel de accidente.

Manu Tomescu a declarat la un post TV local: ”Sun abuzuri grosolane. Avem membri de sindicat care nici până astăzi nu au primit dublura la actul adițional individual, doar din motivul că aceștia sunt de la Sindicatul Energia Rovinari. Toți ceilalți salariați au primit aceste acte adiționale. Deranjăm foarte tare și se închid uși de sus până jos”, a mai spus acesta.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here