Şefa Oftalmologiei SJU Târgu-Jiu, acuzată de malpraxis! Şoferul fostului prim-secretar de Motru, lăsat chior în urma unei operaţii eşuate

2631

Un septuagenar din cartierul Râpa, aparţinând municipiului Motru, reclamă un medic al Spitalului Judeţean de Urgenţă(SJU) Târgu-Jiu că l-ar fi lăsat infirm după o operaţie eşuată, realizată în luna octombrie. Vârstnicul susţine că doctoriţa Letiţia Barbu, actuală şefă a Secţiei de Oftalmologie a SJU, i-ar fi făcut o operaţie de cataractă care nu a decurs normal, motiv pentru care pacientul a rămas fără vedere la ochiul drept. Omul susţine că în momentul în care i-a reproşat doctoriţei că nu i-a pus cristalinul la ochi aceasta ar fi refuzat să-i mai facă chiar şi controalele periodice post-operatorii, din Secţia de Oftalmologie a SJU Târgu-Jiu. Mai mult, medicul i-ar fi indicat, după o lună de la operaţie, pacientului său să-şi caute remediu la o altă clinică din ţară, se plânge acum bătrânul, menţionând că, în mod şocant, cadrul medical i-ar fi transmis că în cazul lui ea nu mai poate face nimic. Bărbatul de 71 de ani susţine, acum, că o va reclama pe Barbu la Colegiul Medicilor pentru malpraxis, dar şi la organele de anchetă, pe motiv că aceasta l-ar fi lăsat fără vedere şi infirm pe viaţă.

Vasile Coandă din Râpa a împlinit, de curând, 71 de ani, acesta ducându-şi zilele, singur şi fără ajutor, într-o casă sărăcăcioasă din satul motrean, devenit între timp cartier al municipiului. Omul care trăieşte dintr-o pensie mică de doar 550 de lei susţine că existenţa lui s-a complicat şi mai mult de la finalul anului trecut, când, în urma unei operaţii de cataractă, a rămas şi chior. Dacă ştia ce o să i se întâmple, mai bine renunţa la intervenţia chirurgicală, se căieşte acum septuagenarul, în timp ce înaintează anevoios prin zăpada înaltă aşternută în bătătură pentru a ne deschide poarta de la locuinţa sa. De altfel, la ieşirea din casă acesta se sprijină de un băţ pentru a înainta prin zăpadă, plângându-se, totodată, că albul ninsorii nu îl lasă să vadă nici măcar cu ochiul sănătos.

coanda (1)Şofer la mai mulţi şefi de municipiu
Coandă ne lasă să intrăm în camera în care locuieşte, unde se vede lipsa mâinii unei femei, dar şi faptul că omul este în imposibilitatea de a se îngriji aşa cum se cuvine. Focul arde însă în sobă, făcând măcar primitoare săraca locuinţă a vârstnicului. Pe pereţi, sunt tablouri cu fotografiile care îl înfăţişează pe Coandă în tinereţe, alături de prima sau de a doua soţie, dar şi de copilul său, ajuns director la o unitate din Motru. Întrebat de fotografii, Coandă ne explică domol că viaţa sa nu a fost una uşoară, chiar dacă instantaneele fotografice ne arată un om împăcat cu viaţa şi chiar vesel ori liniştit. “Eu am muncit la fostul ITUC, eram şofer, aşa am ajuns să le conduc maşinile foştilor prim-secretari ai oraşului. Timp de patru ani, între 1970-1974 am fost închiriat de societatea la care lucram să prestez ca şofer pentru Tănasie Lolescu, fostul prim-secretar, asta deoarece primăria în acele vremuri nu avea maşinile de acum. Am fost şi sub comanda lui Cărbunaru, dar şi a lui Iorga, chiar dacă anii mei de muncă nu mi se regăsesc ca vechime acum la pensie. Asta pentru că arhiva primăriei a luat foc, iar actele s-au pierdut”, a povestit Coandă.

coanda (5)Despărţit de două ori
În acest timp a avut două soţii, de prima s-a despărţit pe motiv că aceasta l-ar fi înșelat, în timp ce de a doua l-a despărţit viaţa, femeia murind în Italia unde se afla la muncă. “Am un copil, director aici în Motru, dar nu mă vizitează. Nu-l interesează de mine, deoarece a rămas la despărţirea noastră cu mama sa”, povesteşte bătrânul, în timp ce încearcă să-şi ascundă lacrimile.
Omul vorbeşte de necazurile vieţii în timp ce ne arată scrisoare medicală cu care a ieşit din spital, asta după ce, pe 18 octombrie 2015 s-a internat acolo destul de optimist. “M-am internat pe 18 octombrie la Spitalul din Târgu-Jiu pentru o operaţie de cataractă. Doctorul oftalmolog m-a asigurat că operaţia nu este una grea şi că îmi va pune şi cristalinul pe care trebuie să-l plătesc parţial, la finalul operaţiei. M-am lăsat pe mâna dumneaei, deşi încă de la început am avut probleme. Prima dată am anunţat-o că sunt cardiac, dar dânsa mi-a spus că nu ar fi asta o problemă în operaţie. Apoi mi-a făcut analizele care au ieşit bune ca la anestezie să mă lase foarte puţin. Mai exact, efectul anesteziei l-am simţit la 3 ore de la operaţie, ea operându-mă aproape conştient. După operaţie ochiul mi-a fost zile în şir roşu, iar zona din jurul acestuia a fost vânătă. Întrebând doctoriţa de asta, dânsa m-a asigurat că totul este bine, chiar dacă am văzut că salonul în care eram se tot golea, eu rămânând la un moment dat singur acolo şi neputincios”, a povestit omul.

coanda (2)“M-am panicat când am văzut că plecau toţi”!
Bătrânul spune chiar că ar fi intrat în panică când a văzut că zilele se scurgeau, iar externarea lui nu se mai făcea. “Luam calmante o grămadă, depindeam de algocalmin, deoarece durerile pe care le simţeam erau atroce. În final am fost externat chiar dacă nu simţeam nicio îmbunătăţire a stării mele, şi am revenit la doamna doctor în control, la spital. La controlul din decembrie, doamna doctor mi-a spus că ea nu mai are ce să îmi facă să îmi recapăt vederea la acel ochi operat, indicându-mi să mă caut la alt medic, într-o clinică din Craiova, Bucureşti… Acum mi s-a spus abia că nu mi-a pus cristalinul pe care trebuia să-l plătesc. Am rămas interzis, nu ştiam ce să mai zic. Practic eu care citeam şi la televizor, ziarele şi puteam să mă descurc singur am fost transformat într-un infirm”, spune, aproape plângând, Coandă.

coanda (6)Interdicţie la control!
Omul povesteşte, de asemenea, că sub imperiul acestor emoţii, şi-a permis să-i reproşeze medicului oftalmolog că l-a lăsat fără vedere. “I-am spus astfel că şi-a bătut joc de mine şi că, drept urmare, o să răspundă pentru greşeala sa. Dânsa mi-a răspuns, drept urmare, că eu astfel am terminat-o cu ea şi că nu mai am ce căuta la dumneaei la control”, a specificat pacientul, spunând că s-a căutat la un cabinet privat în timp ce face acum demersurile necesare pentru a o reclama pe Barbu la Colegiul Medicilor Gorj. “O acuz de malpraxis, fără dubii, eu când am ajuns la dânsa vedeam cu ochiul drept, chiar dacă înceţoşat, iar acum nu mai văd deloc. Eu nu sunt de vină pentru operaţia dumneaei, dar dânsa cu siguranţă, da. O să stabilească asta Colegiul Medicilor şi procurorii, deoarece intenţionez să-i fac şi plângere la Parchet”, a conchis cel ce se consideră victima medicului Barbu.

coanda (4)Răspuns halucinant: “Cazul mi-a depăşit competenţele!!”
Contactată telefonic pentru un punct de vedere legat de acuzele fostului său pacient, medicul Letiţia Barbu, şefa de la Oftalmologie, fost director medical al SJU, s-a arătat revoltată că vârstnicul pe care ea l-a operat s-a adresat prima oară presei şi nu organelor competente. Mai mult, doctoriţa a ameninţat că va consulta un avocat pentru că simte că îi va fi afectată imaginea, când doleanţele fostului său pacient vor fi făcute publice. Şefa de la Oftalmologie a dat de înţeles şi că nu are prea multe explicaţii de dat, chiar dacă i s-a reamintit că are o funcţie publică şi un salariu plătit din bani publici. Mai mult, domnişoara doctoriţă a avut grijă să spună, fără menajamente, că ale sale competenţe profesionale s-au dovedit limitate în urma operaţiei, unii spun banale, de cataractă, dar şi că ar fi încercat să-l convingă pe bătrân să-şi caute leac la o altă doctoriţă, amică a sa. Chiar dacă i s-a reamintit că omul are posibilităţi financiare reduse pentru a-şi vedea de sănătate, mai exact o pensie de 550 de lei, Letiţia Barbu ne-a pus la punct, spunând, răspicat, că omul beneficiază de o oarecare gratuitate pe mijloacele de transport ale CFR, putând astfel să se ducă la o altă clinică.. cu trenul.
“Operaţia de cataractă impune şi o schimbare de cristalin artificial, dar eu nu am putut să finalizez operaţia, deoarece pe timpul intervenţiei a apărut o complicaţie. Orice intervenţie de acest fel impune un risc, astfel că eu nu puteam să asigur pacientul că totul va decurge bine până la final şi nici nu puteam să-i indic, înainte de operaţie, să se caute la o altă clinică pentru că la noi ar putea apărea probleme. În urma intervenţiei am constatat că aparatura medicală din secţie nu m-ar fi ajutat pentru a termina ce am început. Am, de asemenea, competenţe reduse, motiv pentru care i-am indicat pacientului să consulte un alt medic dintr-o altă clinică, i-am şi spus că îl voi ajuta în acest sens. Cazul mi-a depăşit competenţele.. Mai mult, încă de la început l-am anunţat că nu i-am pus cristalinul, deoarece acesta a înregistrat o hemoragie. Susţin cele spuse cu acte medicale, am şi martori..”, a declarat doctoriţa Letiţia Barbu, invitându-ne, în final, chiar să le vedem şi să le ascultăm.

coanda (3)A recunoscut că nu l-a mai primit pe bătrân la consultaţii
Printre altele, medicul ne-a indicat să nu dăm curs actualului material de presă, chiar dacă i-am explicat că ne-am deplasat, cu greu, la septuagenar acasă, şi asta la solicitarea acestuia, punând în balanţă şi caracterul social al cazului. “Am să consult un avocat, pe dânsul îl pot acţiona în judecată pentru calomnie. Voi vedea şi cu dumneavoastră, să vedem şi ce spune avocatul deoarece presa…”, a completat şefa secţiei, dându-ne de înţeles că, noi, reprezentanţii mass-media nu suntem chiar buricul pământului, dânsa subliniind că ea este doar “medic şi atât”, fără atribuţii de ordin public.
În acelaşi trend, Barbu are grijă să îşi acuze fostul pacient că nu ar vrea, din încăpăţânare, să îşi caute un remediu pentru sănătate, ea netemându-se de vreo anchetă a Colegiului Medicilor la sesizarea lui Coandă.

În ciuda spuselor domnişoarei doctor, pe uşa Secţiei de Oftalmologie a SJU Târgu-Jiu nu este pus niciun anunţ legat de competenţele profesionale reduse ale personalului de aici ori de lipsa aparaturii. Nu sunt scrise, de asemenea, nici avertismente pentru viitorii pacienţi, legat de riscurile la care se supun dacă intră sub bisturiul medicilor de aici. Pacienţii nu-şi declară nici veniturile la internare, pentru a se stabili, în caz de complicaţii, de către personalul secţiei, dacă beneficiază de banii necesari ori de gratuităţi pentru a se putea apoi căuta la alte clinici, bine spus, de specialitate din ţară. Pacienţii doar plătesc pentru serviciile lor, din salarii sau pensii, lunar CAS, din banii lor fiind achitate lunar şi salariile personalului medical din sistemul de stat din ţară. Dacă oamenii plătesc, fără partipriuri, poate că ar trebui să şi beneficieze şi de servicii medicale la fel. Sau nu..?!
Anamaria Stoica

3 COMENTARII

  1. La SJU Tg Jiu d na dr Ioana Dobran mi a pus un diagnostic gresit, neconfirmat de specialist. M am simtit tratata cu superficialitate si umilita.

  2. Barbu e o isterica si de cand e sefa se crede mare doctor.Vorbeste urat cu pacientii si cu personalul dar e tinuta in brate de conducere pe motive pe care ei cu siguranta le stiu.Nu o intreaba nimeni de operatii sau de alta activitate si nici nu vede nimeni ca directioneaza pacienti la Optica Eleonora langa policlinica sa faca consultatii si ochelari pe bani grei acolo.A fost un medic anonim 15 ani pana a ridicat-o mai marele de la consiliu si a pus-o sefa.un esec total pe care-l observa oricine mai putin ea si cei care o sustin.Nu stie sa vorbeasca, sa se comporte si are frustrari care ies la iveala permanent.

Dă-i un răspuns lui Asistenta Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here