Șef nou la Jandarmeria Română

673

Colonelul Sebastian Gheorghe Cucoş este noul comandant al Jandarmeriei Române, după pensionarea fostului inspector general, Marin Andreiana. Până miercuri, acesta a fost director al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. ”Are patru misiuni internaţionale la activ, a fost pe rând, comandant de pluton, comandant de companie, comandant de detaşament, comandantul detaşamentului român din Kosovo şi în 2011 a condus contingentul Ministerului Afacerilor Interne din Afghanistan. În anul 2008 a fost rănit în Kosovo, însă şi-a adus în siguranţă cei 90 de jandarmi români la familiile şi copiii lor. De-a lungul timpului a primit numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, dar cel mai mult se mândreşte cu titlul de tată, are 43 de ani şi este absolvent al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 2000. Începând de ieri, colonelul Sebastian Gheorghe Cucoş a fost împuternicit prin Ordin al ministrului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de șase luni, să îndeplinească atribuțiile funcţiei de inspector general al Jandarmeriei Române. Personalul Jandarmeriei Române mulţumeşte domnului general de brigadă Marin ANDREIANA pentru modul în care a gestionat activitatea complexă specifică acestei instituţii şi îi urează succes în noua funcţie domnului colonel Sebastian CUCOŞ”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Române.
Fostul inspector șef al Jandarmeriei Române, Marin Andreiana, a condus instituţia în perioada 08 februarie 2016 – 15 august 2017, pensionându-se în urma modificării legii pensiilor militare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here