Șef din primărie, cu o activitate infracțională bogată, reținut pentru furt!

13772

Robert Dumitru Mihai, șef serviciu delegat al Serviciului Public de Alimentare cu Apă din cadrul Primăriei comunei Fărcășești a fost reținut, în urmă cu două zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Fost consilier local PPDD și, ulterior, director al Clubului Sportiv ,,Vulturii” Fărcășești, Robert Dumitru Mihai a fost implicat, de-a lungul anilor, în mai multe dosare penale, toate având același capăt de acuzare: furt, însă niciodată nu a fost trimis în judecată. Polițiștii fac cercetări, după ce l-au depistat pe acesta și pe un alt tânăr, din Rovinari, în flagrant delict, în timp ce comercializau piese metalice la un centru de colectare fier vechi din Fărcășești.

Ajuns șef serviciu în cadrul Primăriei Fărcășești, Robert Dumitru Mihai este la cel de-al patrulea dosar în care este acuzat de furt calificat. Acesta a fost reținut de polițiști, marți, 6 martie a.c., după ce oamenii legii au stabilit că piesele pe care le vindea, împreună cu tovarășul său de faptă, ,,proveneau de la utilajele ce aparțin unei societăți comerciale de pe raza orașului Rovinari. Prejudiciul de 28.000 lei a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite societății”, potrivit IPJ Gorj. În aprilie, anul trecut, Robert Dumitru Mihai a fost prins în aceeași postură, adică în timp ce, împreună cu doi bărbați, încerca să vândă peste 4 tone de fier, la un centru de colectare. Era vorba despre role dințate și tambură metalici, piese furate dintr-o carieră minieră din zonă. Robert Dumitru Mihai, zis Bobi, a mai avut probleme cu legea, în urmă cu câțiva ani, iar în martie, 2021, a scăpat de o altă acuzație de furt și de confiscarea autoutilitarei pe care organele judiciare au spus că a folosit-o la comiterea infracțiunii pentru care fusese cercetat. La acel moment au existat informații că Mihai Robert Dumitru, aranjase cu paznicii de la o firmă din zonă și într-o seară, cu o camionetă și împreună cu alte două persoane, ar fi sustras mai multe piese și subansamble metalice de buldozer și de utilaje miniere auxiliare, în valoare de peste 10.000 lei.
Cei trei au fost surprinși, în flagrant, de polițiști în incinta unui centru de colectare a fierului vechi din Rovinari, exact când se cântarea fierul. Cu toate astea, împotriva niciunuia nu a fost luată nicio măsură preventivă. Din 2019, până în februarie 2021, Robert Dumitru Mihai a fost cercetat tot pentru furt, într-un alt dosar în care, în final, procurorii au cerut renunțarea la urmărirea penală. Cu doar câțiva ani în urmă, în 2015, Robert Dumitru Mihai intrase în vizorul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, alături de alte 17 persoane, într-un dosar în care s-au făcut cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt. Era vorba despre furt de cărbune din carierele din bazinul Rovinari ale Complexului Energetic Oltenia, însă peste patru ani, organele judiciare au renunțat la urmărirea penală, măsură confirmată de instanță în iunie 2020, cu toate că se solicitase și confiscarea a șase autoutilitare cu care se transportase cărbunele furat.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.