Sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, reabilitat cu fonduri europene

674

Construită în anul 1982, clădirea Poliției Municipiului Târgu-Jiu va fi modernizată cu peste 15 milioane de lei, fonduri europene. Instituția nu a fost renovată niciodată până acum.,,Inspectoratul Județean de Poliție Gorj va beneficia de fonduri europene, pentru îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii sediului Poliției Municipiului Târgu-Jiu, în suma de 15.184.580,84 de lei.
Pentru creşterea capacităţii instituţionale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj s-au desfăşurat activităţi de monitorizare a liniilor de finanţare deschise şi de întocmire a proiectelor de finanţare în vederea accesării fondurilor europene, care să contribuie la dezvoltarea capacităţii instituţionale. (…) Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, în cursul anului 2019, a făcut demersuri pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru obiectivul <<Îmbunătățirea izolației termice a anvelopei clădirii sediului Poliției Municipiului Târgu-Jiu din cadrul IPJ Gorj>>. Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a semnat, în data de 13 mai 2020, un număr de 24 contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, destinate unităților administrativ-teritoriale (UAT), instituțiilor publice și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM).Printre cele 24 de contracte de finanțare se află și cel al IPJ Gorj, proiect realizat prin implicarea mai multor polițiști”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here