Sediul nou al AJOFM Gorj va fi gata peste câteva săptămâni

452

În perioada următoare, lucrările de modernizare şi extindere ale clădirii unde îşi are sediul Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj din strada Lt. Dumitru Petrescu Târgu-Jiu, vor lua sfârşit.

Deşi stau în praf şi zgomot de multe luni de zile, angajaţii AJOFM Gorj reuşesc să menţină standardul ridicat al activităţii şi să-şi sprijine oamenii aflaţi în căutarea unui job, oferind servicii la fel de calitative. Clădirea instituţiei este în reabilitare încă din octombrie 2013, dar spre sfârşitul lunii viitoare salariaţii şi gorjenii care calcă pragul unităţii vor lucra într-un mediu nou, modern şi la standarde europene.
sediu ajofm1“Sperăm să putem face inaugurarea undeva în perioada 15 septembrie – 1 octombrie. Oricum lucrările sunt mai avansate decât era programat, iniţial proiectul trebuind să se încheie la debutul lunii noiembrie, astfel că avem o lună întreagă de avans. Sunt mulţumit de cum se munceşte, muncitorii îşi fac datoria şi credem că va ieşi ceva frumos. Va fi cel mai modern sediu din Regiunea Sud-Vest Oltenia”, a declarat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Extindere de peste 400 mp
Deşi iniţial se discuta despre o posibilă mutare a o parte dintre angajaţi în clădirea Colegiului Tehnic “Ion Mincu” pe parcursul lucrărilor la sediul AJOFM, s-a renunţat la această idee deoarece era nevoie de realizarea de conexiuni la reţeaua de fibră optică şi la serverele instituţiei.
sediu ajofm3Valoarea proiectului de reabilitare, modernizare şi extindere a AJOFM Gorj se ridică la suma de 969.000 lei, bani de la bugetul de stat. Iniţial, sediul instituţiei avea o suprafaţă de 650 metri pătraţi, iar extinderea de acum va fi de încă 434 metri pătraţi. Clădirii i s-a mai adăugat un nou etaj, a fost lăţit parterul şi au fost amenajate diverse săli, de aşteptare, de protocol, de conferinţe.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here