Sediul AJOFM Gorj de 2,3 milioane de lei, gata în vară

408

Sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj va fi gata mai repede decât a preconizat constructorul. Cel puţin de această părere este Romeo Chiriac, directorul agenţiei, care spune că lucrările de modernizare sunt foarte avansate. AJOFM Gorj va avea un sediu modern la standarde europene, unicat în Oltenia şi va fi gata până la vară.

“30 octombrie, termen de execuţie şi dare în folosinţă. În ritmul în care s-a lucrat, inaugurarea se va face mai repede, putând să oferim servicii la standarde înalte tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Avem bugetul alocat, nu sunt probleme din punctul acesta de vedere. Constructorul şi-a făcut datoria extraordinar, de aceea îmi permit să spun că vom termina mult mai devreme decât este prognozat. Din discuţiile pe care le-am avut cu constructorul eu zic că până în vară să terminăm lucrările. Este totul deja înălţat, urmează să finalizăm acoperişul la extinderea făcută, asta dacă permite vremea, după care se intră la interiore. Încercăm să ne regrupăm activitate fiindcă vrem să creem constructorului spaţiu de ajofm_lucrari2lucru”, a precizat Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.
Investiţia se ridică la 2,3 milioane de lei.
O parte din angajații care își desfășoară activitatea în cadrul Agenției locale vor fi mutați la Grupul Școlar de langă sediul instituție, pentru ca muncitorii să poată desfăşura activitatea fără probleme.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here