Ședință pentru validarea lui Dan Vîlceanu ca propunere pentru funcția de ministru al Finanțelor

860

Biroul Politic Naţional al PNL se va întruni astăzi în şedinţă pentru validarea lui Dan Vîlceanu ca propunere pentru funcţia de ministru al Finanţelor. BPN-ul a fost convocat de către secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, cel care a acumulat o majoritate pentru a putea face o astfel de convocare, în lipsa unui aviz din partea președintelui PNL.

Anunţul a fost făcut de premierul Florin Cîţu marţi seară, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o la Vila Lac cu mai mulţi lideri liberali care îl susţin la candidatura pentru şefia PNL.
„Am convocat un BPN pentru a numi ministrul Finanţelor Publice. Trebuie să ne concentrăm pe guvernare, urmează rectificarea bugetară, alocări de resurse importante în economie, aşa cum am obişnuit, eficient. Şi, bineînţeles, am discutat strategia pentru perioada următoare, pentru că intrăm în linie dreaptă pentru congresul din 25 septembrie. Cam aceasta a fost discuţia în această seară şi temele dezbătute”, a declarat Cîţu, informează Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here