Şedinţă extraordinară de CL Peştişani, în lipsa primarului

403

Aleşii locali din Peştişani s-au întrunit, ieri după-amiază, într-o şedinţă extraordinară de CL, pentru a pune pe tapet situaţia Util Bonus, firma intrată în faliment, iar angajaţii în preaviz. Consilierii au fost chemaţi să stabilească cum se vor încasa banii pe utilităţile din Colonia ACH, care a acumulat debite mari la Util Bonus, dar şi ce se va întâmpla cu apa şi gunoiul din comună, acestea fiind plătite de localnici la firma aflată în greutăţi financiare majore. În şedinţă s-a propus ca gunoiul şi apa să treacă la Polaris, dar aleşii nu au fost de acord rămânând să se întâlnească într-o nouă şedinţă pe 29 martie. La întâlnirea de la sfârşitul acestei luni va participa cu siguranţă şi primarul Florin Pavel, aflat momentan în concediu de odihnă. Reamintim că, în toamna anului trecut, societatea Consiliului Local Peştişani, intrase în insolvenţă, dar nu a putut respecta termene de plată stabilite cu lichidatorul judiciar, motiv pentru care, cel din urmă a acţionat firma în instanţă cerându-i falimentul.
A.S.

1 COMENTARIU

  1. Mai intai sa se duca la puscarie Vicele Ilie care a dat transformatorul coloniei pe spaga lui Succes iar acum Primaria a platit 2 miliarde sa monteze alt transformator . Hoti si spagari la Primaria Pestisani iar acum dau vina pe Directorul Cosma Bojinca care este nevinovat de faliment ca lucrarile le dau cei din Primarie la afaceristii care dau spaga si nu la firma Primariei . de aia a intrat la faliment firma .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here