Ședința extraordinară a lui Jianu, oprită de Covid!

2058

În plina criza pandemică, când Motru este în scenariul roșu, indicele de infectare ajungând la 3,12 la mia de locuitori, liderul Dreptei de la Motru a pregătit astăzi o ședință extraordinară de CL. Pe ordinea de zi au fost trecute proiecte ,,foarte importante”. Mai precis, a fost vorba despre alegerea viceprimarului, schimbarea AGA la Direcția Publică Motru pentru a-l pune in funcția de director la DP pe Dan Matei, fostul consilier personal al lui Gigel Jianu, dar și schimbarea AGA la UATAA Motru, culmea pentru numirea apoi a unui nou director din rândul pensionarilor din minerit. 

Fără a se interesa de problemele cetățenilor care au umplut Spitalul Motru, în ultima săptămână, anunțându-se chiar și decese, Jianu a făcut tot posibilul să strângă Dreapta din CL Motru pentru a impune noul viceprimar și noi directori la UATAA și la DP Motru. De data asta, a avut mare ghinion deoarece locația unde trebuia să se țină ședința a fost chiar azi dezinfectată, în zona desfasurându-si activitatea biblioteca, arhiva unde numeroase persoane vin zilnic pentru a ridica documente. De altfel, ieri s-a făcut dezinfecție și în sediul primăriei și al ITL etaj.

Deja s-au luat măsuri suplimentare de restricționare a personalului în aceste locații, funcționării coborând la cetățeni pentru a prelua problemele acestora, nemaifiind permisă circulația pe acolo și fiind limitat contactul cetățenilor cu diverși salariați.

S-a impus și aerisirea spațiilor unde își desfășoară activitatea serviciul de taxe și impozite locale, din doua in două ore, cu o pauză de 15 minute, deoarece numărul contribuabililor este foarte ridicat, cetățenii alegând să își achite debitele pentru scutirea de zece la sută.

În ciuda acestor probleme, consilierii PNL, USR, ALDE și PMP au venit azi la extraordinara lui Jianu, stand minute in sir in Parcul Central pentru că nu au avut acces în sala de ședințe, urmare a dezinfecției. Ședința nu s-a realizat, iar dorința lui Jianu de a pune vicele și cei doi directori fiind spulberat și de data aceasta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here