Ședință de urgență la CEO. Revoltă în minerit – șefii companiei au vrut să reducă programul de lucru

6163

Liderii sindicali au mers, ieri, la sediul Complexului Energetic Oltenia să vorbească cu șefii companiei, înainte ca aceștia să ia decizia de a reduce programul de lucru în cariere, la cinci zile. ,,Nu au cum să facă așa ceva!”, a declarat liderul sindical de la Cariera Roșia, Cristi Lădaru.

În urma discuțiilor, șefii CEO au dat înapoi, iar cel puțin în luna martie se va menține programul de lucru de șapte zile. Dacă ar fi de cinci zile, oamenii din producție ar pierde nu mai puțin de 10% din venituri.

,,Au vrut să închidă zona Jilț, definitiv!”
Liderul din Jilț, Marius Berca a declarat că 35% din efectivul companiei, este personal TESA. ,,Numai oamenii din producție ar fi afectați de reducerea programului de lucru în cariere la cinci zile. Noi suntem hotărâți, în momentul actual nu mai avem ce pierde, vom protesta în cel mai extrem mod, intrând în greva foamei. Ei nu vor să mai respecte nici termenul dat în programul de închidere și așa accelerat. Ei vor să închidă tot, mult mai devreme, chiar mai devreme față de termenele din acel plan. Se vede clar, nu mai fac exproprieri, nu mai fac investiții în benzi și covoare, au vrut să închidă zona Jilț definitiv. Eu sper că vor transmite documentația care vizează exproprierile în așa fel să ne putem continua munca. Dacă se vor face demersuri pentru culoarul de expropriere, noi avem front de lucru pentru 10 ani!”, a declarat ieri, liderul Marius Berca.

Fost manager al CEO, în contradicție cu opinia liderilor sindicali
Fostul președinte al Directoratului CEO, Daniel Burlan, actual director al Directiei Ofertare – Vânzare, din cadrul companiei, a declarat, la începutul acestei luni, că nu se va mai putea lucra în cariere șapte zile din șapte, din mai multe motive.
În contradictoriu cu liderii sindicali, acesta a susținut că s-au făcut exproprieri, în condițiile în care cariera Jilț Nord mai poate funcționa doar o lună – după cum a susținut liderul sindical Marius Berca.
,,Nu mai avem personal suficient pentru a asigura personalul la șapte zile pentru toate capacitățile din dotare, iar atunci se merge alternativ cu utilajele. Din punct de vedere al asigurării fronturilor de lucru nu este o problemă. (…) Există, la ora actuală, hotărâri de guvern pentru expropriere pentru toate perimetrele miniere de scoaterea din perimetrele forestiere, dar avem ceva probleme în privința asigurării personalului necesar”, a precizat fostul manager, Daniel Burlan, la începutul acestei luni.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. Oare nu le prinde bine reducerea programului de lucru la 5 zile?Productia este tot ca in 7 zile,doar ore si sporuri sunt mai multe,nu ei au dorit pensionari la 52 de ani.Nu este prost cine cere ,este prost cine da.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here