Ședință de repartizare pentru detașare la cerere prin concurs specific

1091

Astăzi, la Școala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, se va desfășura ședința de repartizare pentru detașare la cerere prin concurs specific, în ordinea descrescătoare a punctajelor. Ședința va începe la ora 13.00 iar candidații trebuie să fie prezenți cu minimum15 minute înainte de ora la care au fost programați. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, ședința de repartizare a cadrelor didactice care solicită detașare la cerere prin concurs specific se va desfășura după următorul program: 13.00 – 13.30 – educatoare, 13.30 – 14.00 – învățători, 14.00 – 14.30 – Limba și literatura română, Limbi moderne, 14.30 – 15.00 – Matematică, Fizică, Chimie, Biologie, 15.00 – 15.30 – Istorie, Educație socială, 15.30 – 16.00 – Educație fizică și sport, Arte, 16.00 – 16.30 – Discipline tehnice. Va fi permisă intrarea în sală numai a candidaţilor menționați anterior care pot ocupa posturile didactice/catedre publicate. Aceștia trebuie să aibă asupra lor documentul de identitate sau procură notarială în original şi, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 874/2020, vor intra în instituţie purtând masca de protecţie. La intrarea în curtea Școlii Gimnaziale ,,Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu se va face triaj epidemiologic (măsurarea temperaturii corpului) şi se va face dezinfectarea obligatorie a mâinilor. Candidaţii vor respecta marcajele care precizează circuitele separate de intrare în sala de şedinţe, respectiv de ieşire din sala de şedinţe. De asemenea, în sala în care se desfăşoară şedinţa de repartizare se va respecta distanţarea fizică de minim 2 m între persoane, conform marcajelor existente.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.