Parlamentarii PSD Gorj, dar și conducerea Consiliului Județean Gorj s-au întâlnit, joi, în municipiul Motru pentru a discuta despre problemele pe care le au toți aleșii locali din acea zonă. La această ședință de lucru au participat primarii localităților Glogova, Samarinești, Văgiulești, Cătunele, conducerea Primăriei Motru, dar și consilierul județean, Dorin Hanu. Aici s-au expus și câteva dintre proiectele municipiului Motru care necesită sprijin de la Consiliul Județean Gorj.
Ședința s-a organizat în sediul PSD Motru, la aceasta participând și șefii de deconcentrate, reprezentanții societăților de stat din zonă, din minerit și ai UATAA, care și-au exprimat problemele avute în sectorul de activitate. Cei de la comune s-au plâns de eliberarea greoaie a titlurilor de proprietate, ei întâmpinând probleme și la OCPI Gorj pentru cadastru. S-a discutat și despre accesarea fondurilor europene, ridicându-se probleme legate de criterii de eligibilitate, cu referire la împădurire și realizarea de perdele forestiere în zonele afectate de lucrările miniere având în vedere că în zona Motru, 60 de hectare au fost ecologizate, dar nu se poate face încă pe acestea agricultură. S-a mai discutat și despre locurile de muncă din Târgu-Jiu, dar și despre crearea de noi locuri de muncă la Motru.
Și sprijin parlamentar
Viceprimarul de Motru, Cosmin Morega, a cerut în timpul ședinței sprijin județean, cât și parlamentar cu privire la următoarele proiecte: închidere și urmărire post închidere a depozitului de deșeuri, termen de finalizare 31.12.2017, cu o valoare de 14 miliarde de lei, ajutorul urmând să vină de la Ministerul Mediului; computerul tomograf de la Spitalul Municipal Motru pentru cota de finanțare de 136.000 de lei-pentru cofinanțarea primăriei fiind necesar un sprijin de la CJ Gorj pentru a i se da funcționalitate aparatului și a veni astfel cu acesta în sprijinul cetățenilor în cel mai scurt timp; reabilitare alimentare cu apă potabilă și rețea de distribuție în satele aparținătoare municipiului, valoare 230.000 de lei-aceasta fiind cofinanțare a primăriei din Motru, pentru a se putea obține avizul de la firma constructoare de branșare a gospodăriilor din aceste zone și achiziție montaj și punere în funcțiune cazan de apă caldă la UATAA, valoarea totală fiind de 900.000 de lei, iar cofinanțarea primăriei de 280.000 de lei. Toate acestea au fost solicitate în plen șefului CJ Gorj, președintele Cosmin Popescu fiind la ședință, pentru a nu se pierde finanțarea pentru aceste proiecte. Președintele Popescu a dat însă asigurări că se vor face toate demersurile legale pentru a putea sprijini financiar UAT Motru.
Prioritățile primarilor
În acest cadru s-a mai vorbit și despre prioritățile pe care le are fiecare edil în comunitatea pe care o conduce, problemele cu care se confruntă și s-a propus o serie de modificări la o parte a legilor aflate în vigoare. “Este o primă ședință de lucru, este un început bun, am și reușit să strângem o serie de probleme, pe care încercăm să le rezolvăm. Vom ajunge în tot județul și vom discuta cu toți primarii, indiferent de culoarea politică. Important este să facem front comun și să ajutăm la deblocarea anumitor probleme, dar să și contribuim la dezvoltarea Gorjului.”, a declarat Florin Cârciumaru, senator PSD.
Stabilitate la CE Oltenia
Și pentru că s-a ajuns într-o zonă minieră, la discuții au fost invitați și liderii de sindicat, care au vorbit despre necesitatea extinderii fronturilor din zona Motru și aplicarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. De asemenea, s-a solicitat stabilitate în actul de management al Complexului Energetic Oltenia și al carierelor subordonate, iar edilii doresc refacerea drumurilor și podețelor, acolo unde s-a haldat. “Cunosc foarte bine Legea 255/2010, știu ce probleme au fost acolo. Este important pentru noi toți să lărgim perimetrul de lucru, excavatoarele să nu fie blocate, iar Cariera Roșiuța să beneficieze de prevederile acestei legi.”, a declarat Mihai Weber, deputat PSD Gorj.
A.S.