Şedinţa AGA de schimbare a lui Condescu de la Pandurii se amână

165

Mult aşteptata dată de 19 iulie, când ar trebui să aibă loc şedinţa prin care să fie schimbat Marin Condescu din fruntea clubului Pandurii Târgu-Jiu, nu mai este cea în care şedinţa cu pricina se va şi desfăşura.

Data respectivă era condiţionată de desfăşurarea primului meci din Europa League al pandurilor pe teren propriu pe 18 iulie, dar ieri UEFA a comunicat oficial echipei vicecampioane că va juca în deplasare meciul de debut şi de abia apoi va juca în retur acasă. Modificarea respectivă este completată de faptul că meciul de debut se va juca mai devreme, pe 16 iulie, dacă adversara pandurilor va fi echipa din Letonia. Dacă aceasta pierde calificarea în faţa celei din Ţara Galilor, atunci meciul va avea loc pe 18 iulie, ceea ce înseamnă că returul va avea loc pe 25 iulie, o săptămână mai târziu. Managerul privat al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, spune că nu renunţă la propunerea sa de a-l schimba pe Condescu din fruntea Consiliului de Administraţie de la Pandurii, şedinţa urmând să aibă loc tot a doua zi după meciul de acasă al pandurilor.
În consecinţă, cel mai probabil şi cel mai târziu pe 26 iulie ar putea fi decisă soarta preşedintelui care a asigurat echipei de fotbal nu doar calificarea în prima ligă fotbalistică a ţării, ci şi performanţa de acum de a juca în Europa League. Ciurel îl doreşte îndepărtat pe Condescu din fruntea echipei după ce între cei doi au apărut neînţelegeri care au dus la situaţia tensionată de acum.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here