Secretarul Primăriei Mătăsari a preluat atribuțiile primarului Gașpar! Edilul a suferit un AVC ischemic

915

Social-democratul Gheorghe Gașpar nu mai conduce Primăria Mătăsari de la începutul acestei luni, urmare a unei probleme grave de sănătate cu care s-a confruntat la finalul lui martie. Edilul s-a simțit rău după o ședință la care a participat la Târgu-Jiu și a căzut la pat, el beneficiind și în prezent de ajutor medical specializat. Șocant este că primarul, în starea de sănătate precară în care se afla, a avut grijă să dea o dispoziție prin care și-a delegat atribuțiile secretarului primăriei, el motivând că, timp de o lună, ar fi în concediu de odihnă. Gașpar trebuia să intre însă, legal, în medical, dar de teamă că în lipsa sa CL va alege un viceprimar cu atribuții de primar a preferat să ia acest concediu de odihnă și să ascundă de Prefectura Gorj situația sa și a UAT-ului.

• Gașpar, într-o clinică de recuperare medicală după AVC-ul ischemic!
• În concediu de odihnă pentru a ascunde problemele sale reale de sănătate
• Consiliul Local Mătăsari trebuia întrunit urgent deoarece primăria nu are viceprimar
• Situația medicală a primarului impunea stabilirea unui viceprimar din rândul consilierilor
• Prefectura Gorj, ignorată intenționat

Din dorința primarului Gașpar, situația sa de sănătate a fost ținută la secret chiar și de către angajații Primăriei Mătăsari. Nici consilierii locali nu știu, nici măcar acum, exact, cât de gravă este afecțiunea și starea primarului, aleșii acceptând tacit ca, în lipsa edilului, decident în UAT să devină secretarul primăriei, Nicolae Dădălău. O spune și consilierul PSD Udriște, care susține că, CL nu s-a întrunit de luna trecută, aleșii neștiind că își puteau numi un viceprimar în lipsa lui Gașpar. “Primarul se află într-o situație delicată, dar nu am putut întreba pe nimeni cum este de fapt. Știu că l-a delegat pe secretar în locul său. Pe aprilie Consiliul Local nu s-a întrunit și nu știm dacă e cazul să numim viceprimar”, a declarat alesul PSD. Edilul a apelat la această modalitate, se pare, nu pentru a se feri de ochii cetățenilor care i-ar fi putut pune sub semnul întrebării autoritatea în localitate, ci pentru a evita numirea unui viceprimar din rândul consilierilor, își dau cu părerea persoane avizate din rândul administrației publice. Gașpar a preferat și se vede preferă în continuare să nu își aleagă viceprimar în Mătăsari, acesta fiind acum la al patrulea mandat.

Exclus concediul de odihnă
Mai exact, primarul, în urma celor întâmplate, nu putea să intre în concediu de odihnă, asta mai ales că și în prezent este spitalizat, și nici nu putea stabili prin dispoziție că atribuțiile sale trebuie preluate de secretarul primăriei, Nicolae Dădălău. Cu toate acestea, pe 30 martie 2018, edilul dă dispoziția cu nr.118 prin care atribuțiile sale sunt preluate de secretarul Dădălău, asta pe perioada 2 aprilie-7 mai 2018. O confirmă Instituția Prefectului Județului Gorj, prin purtătorul de cuvânt, Corina Belteu. “Astăzi(n.r. joi), la cererea domnului prefect, Primăria Mătăsari a înaintat spre Prefectura Gorj dispoziția nr.118 din 30 martie 2018 prin care se precizează că în perioada 2 aprilie-7 mai 2018 atribuțiile primarului Gașpar sunt preluate de secretarul primăriei, Nicolae Dădălău. Secretarul primăriei poate semna toate actele din UAT, îl poate înlocui pe primar în toate comisiile și exercită atribuțiile de primar”, a declarat Corina Belteu. De altfel, abia la cererea Gorjeanul, Instituția Prefectului a aflat despre situația deosebită de la Primăria Mătăsari, asta mai ales că primăria nu are viceprimar. Primăria Mătăsari era obligată să anunțe instituția condusă de către Ciprian Florescu încă din martie, când s-a apelat la această metodă, care nu este tocmai legală.

Primar: “Gașpar va reveni luna viitoare la primărie! Este la recuperare!”
Edilul comunei Dragotești, Vili Pasăre, a confirmat pentru Gorjeanul că primarul PSD din Mătăsari se află la recuperare într-o clinică medicală, urmare a accidentului vascular cerebral suferit luna trecută. “Colegul meu este bine, a avut un AVC ischemic mai ușor. Se recuperează acum, știu că este bine și va reveni la muncă luna viitoare. A scăpat cu bine, se va reface repede. Cred că acum va fi nevoit să își pună viceprimar, comuna Mătăsari nefiind una ușoară”, a spus primarul Pasăre. Rămâne de văzut ce vor decide consilierii din Mătăsari la ședința de CL din această lună, deoarece în cazul în care primarul, după o expertiză medicală concludentă, ajunge în situația de a nu-și mai putea exercita mandatul, acesta nu va mai fi lăsat de lege în actuala funcție.
ANAMARIA STOICA

Ce este AVC-ul și unde se poate trata!
Accidentul vascular cerebral ischemic este cauzat de ocluzia (astuparea) unui vas de sânge cerebral. Vasul este astupat de un tromb (cheag format la nivelul acelui vas) sau embol – fragment dintr-un cheag aflat undeva în sistemul sanguin, care a fost mobilizat de viteza sângelui, prin artere, arteriole, către teritoriul cerebral. Cheagul sau embolul blochează circulaţia şi în teritoriul cerebral irigat de vasul blocat nu va mai ajunge suficient oxigen şi glucoză. Insuficientul aport de oxigen şi glucoză poate duce în final la pierderea definitivă a neuronilor din zona cerebrală afectată. De la ischemie cerebrală se poate ajunge la necroză cerebrală (moartea neuronilor). Aceasta se traduce prin sechele pe viaţă: persoana poate rămâne imobilizată la pat, nu se mai poate îngriji, uneori nu mai poate vorbi coerent etc. Gravitatea acestor sechele depinde de teritoriul din creier afectat. Ceea ce foarte puţini ştiu este că la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi există o echipă de medici specialişti pregătiţi special pentru a administra un tratament, ce poate salva de la paralizie o persoană, care a suferit un accident vascular ischemic. Prima condiţie este ca pacientul să ajungă la spital în maxim 3- 3.5 ore de la apariţia primelor semne ale unui accident vascular ischemic. Aceasta este fereastra terapeutică: perioada de timp în care tratamentul administrat – tromboliza intravenoasă – poate fi eficient şi poate ajuta persoana în cauză pentru a evita cât mai mult din acele sechele care o pot imobiliza la pat.

5 COMENTARII

  1. Astea sunt blestemele amărâților din Runcurel, pe care, primarul înpreună cu ciungul, i-a batjocorit în legătură cu punerile în posesie, în vederea recuperării banilor de laCEO, pentru terenuri expropiate.

  2. Dumnezeu să aibe grijă de dumneavoastră ați fost și sunteți un om minunat ați sărit tot timpul în ajutorul oamenilor să vă deie Dumnezeu sănătate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here