Decizie favorabilă obținută de un fost ofițer al SRI Gorj în dosarul în care este judecat la Tribunalul Gorj pentru evaziune fiscală. Instanța a decis să ridice parțial sechestrul instituit pe averea lui Nicolae Victor Mecu, de la Team Guard, care este acuzat că a prejudiciat bugetul de stat cu peste 110.000 euro. Anul trecut, când au deschis ancheta, procurorii gorjeni au instituit măsura sechestrului asigurator pe o vilă pe care inculpatul o are la Scoarța, dar și pe un apartament din Târgu-Jiu, precum și pe mașina de zeci de mii de euro pe care o conduce. Avocatul său a cerut acum instanței să ridice sechestrul măcar de pe o parte din bunurile respective, apreciind că valorificarea lor e suficientă pentru o eventuală recuperare a prejudiciului. Judecătorul de caz a dispus prin decizie definitivă ca sechestrul de pe apartament să fie ridicat, măsura rămânând în continuare valabilă pentru locuința de la Scoarța și autoturismul de lux. Procesul fostului ofițer SRI nu poate însă să înceapă pentru că unul dintre partenerii săi de afaceri este de negăsit de când a început ancheta. Acum autoritățile fac demersuri pentru a-l cita pe inculpatul Iulian Costin Lupu la o adresă din Anglia, în speranța că îi vor da de urmă acolo pentru a-l aduce la proces. În dosar a mai fost trimis în judecată și un al treilea bărbat, Claudiu Costel Tutunaru. Nicolae Victor Mecu este acuzat că a înregistrat în contabilitatea firmei sale câteva zeci de facturi fictive emise de firme din Strehaia pentru a diminua baza impozabilă și a plăti mai puține taxe către stat. Faptele s-au produs între anii 2011 și 2012, când romii din Strehaia emiteau oricui dorea facturi fictive în schimbul unor comisioane de câteva sute de lei sau euro.
Gelu Ionescu